Numai flerul unui artist desăvârșit – în ultimă instanță, Sufletistul Empatic prin excelență – ar fi putut deschide ușa aceea. Chiar și așa, realitatea se lăsase dezvelită doar parțial (așa cum vezi pe gaura cheii o pictură impresionistă), cât să înlesnească formularea unui enunț cu semnificație. Dacă și aberația se pretează cumva la definirea din perspectivă semantică, implicând, prin urmare, o anume continuitate. Primise destul de probabil un dar incomensurabil (Sau îl avusese dintotdeauna?!). Ce nu ar fi putut fi nici măcar aproximat în unități de măsură lumești. Același dar îi permisese inclusiv o anumită aprofundare, dotându-l cu o imunizare aparte în fața ravagiilor de tot felul...


Adăpostul devenise neîncăpător. Cu greu mai puteai distinge granițe individuale. Inițial, cuvintele specimenelor refugiate se luaseră la întrecere în a descrie, penibil și lamentabil, ceea ce este numit îndeobște „stare de fapt”. Jungla verbală abdicase în onomatopeic. Inexorabil alunecaseră.


Se produsese probabil o răcire intempestivă... una colosală... fără precedent și ei... Sau, poate, un meteorit lovise planeta albastră.... Erau atacuri aeriene... Locul lor de pământeni fusese radical revendicat de o specie superioară...?!


Ei se priveau. Rugători unul către celălalt. Speriați unul de celălalt. Gestual-sălbatic exteriorizându-și spaima instinctuală. Le era frig. Le era foame. Sete. Mai ales frică. O vină greu identificabilă, așa de apăsătoare, plana peste. Greșiseră...! Cu ce greșiseră? Nu-și aminteau! Nu-și aminteau! Incertitudinea îi redusese la postura unor încremeniți. Riscau probabil inaniție, asfixiere, depersonalizare...


Treptat-treptat maldărul (auto)expropriaților primea un unic chip, aceeași alură, același cod genetic, aceeași dramă! Supliciul lor, nevoia acută de Mamă! Un Copil Uriaș încerca să se ridice. Neputincios, își întindea brațele cosmice... În căderea lor, se fărâmița... Le era frig. Le era foame. Sete. Mai ales frică.



Artistul a primit în sine durerea, neputința, nonsensul, în toată grandoarea lor destituitoare. Într-o lacrimă a prins roz-cu-violet, formula secretă a Dragostei: doar erau copiii Lui!