1.


Vântul suflă peste jarul din butucul tău din vatră
Vreascuri noi pocnesc scânteiuri stele mici se sting in apă
Ard cu flacără albastră gândurile de Crăciun
Impregnate de răşina întâmplărilor de-acum



La baraca de tir crescuse un trandafir
Notasem treaba aceasta într-un jurnal
Căruia i-a venit rândul să-l adun de pe drum
În zilele acestea de Crăciun

Astăzi, pe prima filă văd că am scris
Ceva despre trandafirul cu fir înalt
Cât casa-ou de pe plajă

- Onorat! Mă salută acesta, de undeva, de sus, din bobocul lui.
Nici n-am coborât bine din pat că trandafirul îmi intră-n suflet, pe plajă,
Unde floarea de mac sălbatic se înconjurase de trestii vorbitoare
Pasărea-şi vindecase aripa cu preţul orbirii
Copacul orbise şi el dinspre rădăcină
Orbul din naştere vedea toate acestea tot mai acut



- Ascult?! Mă trage de mânecă tot el, trandafirul.
Printre trestii, mii de chestii, dintre care, o Strigare, o Chemare şi-o Mare
Marea-şi legăna pe valuri clipa lungă dintr-o luncă
Iar Chemarea de pe dig îl striga pe Pipirig
Şi Strigarea, răguşită, se trezi vorbind în şoaptă
Cu un măr, o nucă şi-o gutuie coaptă

- Onorat?! Li se adresă trandafirul şi lor
Bătrânul Cronos, împăcat cu Tympul, legă subiectul de un verb fecund
Trecu-n tăcere cântul căutării plecând călare spre un deal mai scund
Dealul cărărilor poetice pe care stăteau aruncaţi saci plini cu jucării şi petice

La Ora Crăciunului
Ai noştri şi-au ieşit din fire
Într-un ceas bun
Stau să-ţi spun
Că acum este Acum
Momentul în care Atunci
Are şansa adevărului pur
Păsările Deltei îşi fac cuib în capul meu
Inima-mi cântă Crăciunul
Acum

sunt pregătit pentru concertul mut
tăcerea o compensează personajul din zar
care face fotografii şi picturi
după poveştile-n albastru de azur
ultramarin-crepuscular
de la intrarea-n port, din bar...



Cu buzunarele sufletului pline de câini
Stau şi ascult foşnetul mării
Pe dunga zării un punct la alegere
Alegerea mea fiind Îngerul Crăciunului
Cu 30 de ani în urmă el şi-a ales Timişoara
Altădată, peronul din Gara de Nord
Unde Melchior, Gaşpar şi Baltazar
Dădeau fărâmituri porumbeilor
Care zburau pe deasupra trecătorilor
Unul din porumbei aşezându-mi-se pe umărul drept
Pe care se aşezase şi cioara

Iată-mă, al 4-lea mag, cu o cioară şi-un porumbel
Pe umărul drept…

Hai că ne găsirăm
Şi ne risipirăm prin sărbătoare
Nostalgia Viitorului stă pe capul nostru
Ca o pălărie de magician
Cu umbrelă şi geamantan

mă bucur că ne auzim
inima este izvorul vieţii
mintea pune pietre de jur împrejur
ca izvorul să fie limpede
limpede, limpede, limpede…



Constanţa, marţi, 17 decembrie, 2019
(din casa-ou, de pe Insula cu Stuf)

2.

Timişoara, miercuri, 20 decembrie, 1989. Se striga „Jos cu Ceauşescu!”, „Noi suntem poporul”, „Armata e cu noi”, „Libertate”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”.

Cu două zile-n urmă, cum ne-am înţeles, tata ne trezeşte la 5:05. Nu mai mergeţi nicăieri, zice tata. La Timişoara e Revoluţie. Credeam că vorbeşte metaforic întrucât noaptea care-a trecut a tunat şi-a fulgerat. Din cauza furtunii? Nu, nu. E chiar revoluţie. Dacă-i pe aşa, cu atât mai mult, trebuie să mergem şi noi.
Sigur că nu există motiv fără motiv. Toate se leagă între ele. Personalul Arad-Timişoara era aproape gol. La ora 8:08 eram pe peronul gării din Timişoara. De aici începe altceva.

Ţine-te după mine şi imagnează-ţi un oraş asediat. Librăria Eminescu, cu volumele Omagiu, incendiată. Timişoara năştea-n inima mea o bucurie de nestăpânit. Orizontul roşu căzuse în clipa întâmplării de atunci. Din clipa aceea creşte-un arbore, arborele sângelui în jurul căruia s-au ridicat casele mele şi ale prietenilor mei...



Constanţa, vineri, 20 decembrie, 2019
(Calendarul lui Artaban)

3.

Sub lupa filatelistului, timbrul se vede altfel. Aşa şi timbrul actorului pe scenă sau la cârciumă. Suntem pe baricade. Zilele acestea ne ocupăm de dulapuri şi de bibliotecă. Urarea aceasta simplă: "Oameni dragi, clipe fericite şi dorinţe implinite", o învelesc cu o filă de calendar. Echipajele şi-au lăsat calendarele şi jurnalele la Aleku, la Eliade şi la Marius Şandru. Aleku a preluat drept motto: “Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine. Ion Raţiu.” Eliade a făcut un colaj cu Scrisoarea Andreei şi Livada Darurilor, iar Marius a făcut calendarul cu Pelerinajul Peninsular şi însemnări.

în apa aceasta
săreau peștii
să ciupească din cornul lunii


În „Mesajul tronului”, la întâlnirea cu boierii țării, domnitorul Vlad Țepeș spunea: „Nu-i țara voastră, boieri. Voi sunteți ai țării. Și eu tot al țării sunt. Se spune Ladislau al Ungariei, nu Ungaria lui Ladislau. Cazimir al Poloniei, nu Polonia lui Cazimir. Dacă n-ar fi așa, țările ar pieri odată cu domnii. Și cu boierii!”. Sau, cum spunea John F. Kennedy, „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă ce poţi face tu pentru ea”. Și tot Vlad Țepeș în „Mesajul tronului” spunea: „Un singur lucru vă cer. Voi ați adus țara acolo unde este, voi s-o duceți unde i se cuvine să fie!”. „Bebe Costinaş i-a deranjat pe "băieţii cu ochi albaştri". Ca să-şi poată vedea liniştiţi de afaceri şi de putere, băieţii cu ochi albaştri aveau nevoie de o Timişoară tăcută. Bebe Costinaş îi deranja. Prin el, Timişoara vorbea cu glas tare. După 1990, Securitatea n-a mai fost o instituţie, ci s-a disipat în noua mafie economică şi politică, în firme şi în partide. Tot Securitatea a lansat falsul slogan: „Cine au fost teroriştii?”, o întrebare care le-a ascuns pe celelalte şi care a răpit multor jurnalişti clarviziunea momentului. Costinaş nu s-a lăsat prins în capcane. De curând, Raluca Costinaş a primit de la CNSAS dosarul lui Bebe Costinaş. Dosar care, într-adevăr, are numărul 1A 1911, dar nu de informator al Securităţii, ci de urmărit. Pentru că, aşa cum scrie pe coperta dosarului, Bebe era cunoscut că se ocupă de conceperea unor scrieri literare cu un conţinut ostil. Bebe Costinaş era un om al entuziasmelor, care aduna în jurul lui cele mai bizare personaje. Era din specia celor care făceau ca lucrurile să se întȃmple. Iosif Costinas s-a implicat foarte mult în descoperirea criminalilor Revolutiei din 1989, de la Timisoara. La parter, pusese un şir de dulapuri vechi, abandonate nu se ştie cum, care formau un perete despărţitor. Dincolo de ele era un spaţiu perfect izolat, de cȃteva zeci de metri pătraţi. Ideal pentru chefuri, spectacole improvizate şi cȃntări. Se intra prin uşa unuia dintre dulapuri. Iosif Costinaş, jurnalistul timişorean dispărut fără urmă în iunie 2002, a fost printre primii care a abordat subiectul frontieriştilor. După ce publicase în primele zile după Revoluţie lista ofiţerilor de Miliţie şi Securitate ale căror arme purtau semne de folosire recentă - ceea ce nu i-a împiedicat să devină mai târziu şefii noilor structuri - Costinaş a consemnat mărturii despre duritatea anchetelor privitoare la frontierişti”...

Suntem pe baricade,
12.21 2019