niciodată nu va ajunge un fulg unei întregi câmpii
nicicând nu va ajunge o câmpie unei întregi furtuni
merg și prind pe alocuri frânturi din zbuciumul minții-mi
mă răsucesc pe vârfuri și împletesc dansuri în surdine
le cern prin filtrul schilodit al gândirii
căderea e mai confortabila decât tine
le așez ordonat în haosul minții
dar ele nu se pot abține
se unesc în mâini grosolane și mă sufocă în fâșii
un strat subțire de beatitudine, învăluit în straturi groase de neputință și agonie
se mulează strâns pe cortex și îl apără de orice încercare de reabilitare
narcotizarea e un proces reversibil
până te obține