Este un truism să afirmăm în prezent că ecosistemul sau ”planeta vie”, cum era numită demult, include omul și este dependent atât de om în calitate de individ, cât și de determinările sociale ale individului uman, lucru certificat de felurite științe de graniță între teoria sistemelor și teoriile biologice, antropologice, psihosociologice, neuropsihologice etc. Un loc aparte îl au teoriile neurolingvistice și semiotica.

Din moment ce diverse științe au încercat o apropiere a corpusurilor lor de cunoștințe și teorii și a obiectelor lor de studiu, nu putem totuși să eludăm claritatea sau precizia diverselor contribuții specifice ale fiecăreia.

Datorită impactului neurociberneticii și evoluției sistemelor de comunicare globală asupra stilului de viață al omului la începutul secolului 21, este necesară o delimitare a implicațiilor neurofiziologice și psihologice ale formelor de mass-media socială și diferitelor instrumente – deci prelungiri ale cortexului omenesc – care permit comunicare cvasiinstantanee între indivizi și grupuri umane din diferite fuse orare, la orice oră a zilei sau nopții.

Pare că nu e mult de acum 30 de ani, când încă stăteam la coadă pentru a trimite telegrame sau pentru a obține, în orele de program ale funcționarilor PTTR, o legătură interurbană plătită cu preț mai mare. Oamenii au trebuit să se adapteze schimbărilor rapide în infrastructura telecomunicațiilor, încercând să se atașeze de valori tradiționale ca de niște geamanduri. Poate din această cauză au luat amploare site-urile de pe internet cu felicitări virtuale și citate motivaționale, site-urile de socializare prin poezii simple, accesibile oamenilor cu o cultură clasică mai puțin fiabilă, site-urile de muzică, industria de emoticoane și imagini gratuite trimise în eter și personalizate la cererea clientului.

Este de amintit că, la începutul secolului 20, odată cu începutul emancipării pe scară largă a vieții femeii, erau la modă fotografiile cu doamne cu glezne groase și genunchi rotunzi, cu mâinile mici și dolofane, amintind mai degrabă de pictura lui Rembrandt. Nu sunt convinsă că tipul longilin de femeie a înlocuit doamnele de odinioară, nu cunosc dacă există cu adevărat o evoluție fizică a diverselor rase de oameni într-un timp aparent scurt, evoluție depinzând de zona climatică și de toți factorii geografici, dar și de cei psihosociali. Dacă această evoluție există, atunci e probabil ca ea să fie influențată de era digitală și de translația activității omului către utilizarea frecventă și rapidă a tastaturii telefoanelor mobile, tabletelor, computerelor.

Deoarece rezultatul global al activităților umane influențează atât mediul înconjurător, cât și datele antropologice, putem presupune că era digitală a forțat o adaptare anatomică a omului, necesară obținerii unor rezultate optime. Pe stradă, loc public asemenea internetului, poți observa mulți tineri mai ales, care comunică wireless cu alte persoane, care tastează extrem de rapid, cu degete abile, diverse mesaje indispensabile vieții lor sociale. Privind cu atenție, am zărit mai multe tinere femei cu degetele prelungi, adapate acestui stil de viață, în timp ce femeile mature și în vârstă au altfel de formă a mâinilor, demodată. Să fi fost doar o părere? Este posibil ca aceste doamne tinere să fi fost mereu la fel în mediul citadin, intelectualizat. Dar e posibil ca și organul să fi fost mai bine adaptat funcției și funcția să apară odată cu alungirea falangelor și forma longilin-suplă a trupului omenesc. Mai mult decât atât, a existat și moda prelungirii unghiilor cu unghii false, accentuând și mai mult idealul acestui nou tip de femeie.

Deoarece indubitabil oamenii sunt legați între ei prin diverse rețele neurolingvistice, ceea ce stă de fapt la baza dezvoltării limbajelor electronice, putem afirma că rezultatul de vârf creativ în era digitală, care actual devine ”era cognitivă”, urmând erei de programare (după unele păreri), depinde de modul de îmbinare sinergică a activității tuturor indivizilor dintr-o anumită cultură. În această eră, creierul omului este stimulat și angajat prin taste cu cifre și litere în ambele emisfere, astfel încât rezultatul este o mai mare explozie informațională și energetică. Astfel crește emulația necesară progresului material și cultural. Să nu uităm că mâinile sunt deservite de sau servesc arii largi ale scoarței cerebrale, atât motorii, cât și senzitive, fiind capabile de o mare finețe și control ale mișcărilor. Un alt fapt este că, prin terminațiile nervilor periferici ai degetelor, mult folosite în comunicarea prin ecrane sensibile sau taste, se realizează o globalizare mai fină a intelectului unor categorii largi din populație, care reușesc să țină pasul cu noile schimbări rapide ale vieții zilnice. Desigur aceasta reprezintă un ferment și o matcă fertilă pentru toate acitivitățile sociale, astfel încât putem spune că omul începutului de secol 21 are lumea la degetul mic, dar uită adesea că aceste instrumente moderne de comunicare și petrecere a timpului liber sau a orelor de muncă sunt și ele în esență niște unelte, deci niște prelungiri ale cortexului motor și senzorial al omului. Aceasta se observă mai clar în cazul persoanelor cu dizabilități, care folosesc diverse proteze electronice pentru a fi în contact cu lumea și a duce o viață utilă și plăcută. Așadar, este destul loc pentru umanismul renascentist în gândurile noastre, deoarece tot omul este creatura fantastică din centrul universului propriu – și implicit social.