visam un bărbat vulgar, cu pană la pălărie,
de genul celor care vorbesc despre ”chestii”
chiar și în referatele cuminți despre istoria literaturii
în epoca elenistică
un bărbat care îmi spunea știi frumoaso sau dragă grasa mea,
gara mea cu grafitti opulent și unsuros,
aștept de trei veșnicii să vină un tren pentru noi doi,

să ne urcăm împreună și să ne șoptim despre șotron și șotii
precum gemul prea dulce de mure vărsat pe bluza ta albă,

da, era un coșmar și am luat la repezeală
sprayul pentru incendiu
și i l-am aruncat în cap
și el a zâmbit cu tâmpla sângerândă
a zâmbit din nou ireverențios, ca unei femeiuști trecute
de prima și a doua tinerețe,
știi frumoaso eu nu am avut nicio cădere nervoasă,
tot ce am vorbit cu tine era doar o glumă la beție,
fiindcă nu există căderi nervoase și nervii sunt plasa în care
cad chiar și sinucigașii, și nu mor,
asta e viața, o chestie pe care o smulgi cu greu sau deloc,
dar nu e recomandabil să încerci

gândește-te logic omule, nu sunt eu nebună,
cum și tu spui că nu există nebuni,
sigur sigur omul trebuie să judece logic și să nu facă răul,
căci dacă distrugi toate violele odorata din lume
nu rezolvi nimic, și chiar dacă creezi o altă floare mai frumoasă,
tot nu trebuie să nimicești pe cea dinaintea ei
și nici să te omori, oricât ai fi de singur, sărac sau trist

femeia nu e o chestie, e o citadelă a luminii,
femeia e o casă cu ferestre care văd ceva ce vine dinăuntru,
și în noi toate locuiește un dumnezeu,
dar nu ești tu acela, du-te naibii,
totul e prea frumos ca să îți explic ție
imperativele morale în timpul vieții noastre