seară blândă de toamnă. soarele lunecă lin spre geana apusului. frunzele pădurii de pe versant se-ntrec în nuanţe de-aramă. drona urcă mărind perspectiva. oraşul de la poale e un furnicar de maşini şi de oameni. ceru-i senin, doar câţva nori subţiri, alburii, puşi parcă de-o mână dibace să sublinieze liniştea decorului.

muntele se apropie încet. obiectivul ţinteşte stânca umflată ca un pântec, golaşă, doar cu un pin contorsionat agăţat de un pinten în care se vede tot mai bine o gură de peşteră.
stop cadru. amurg. linişte. brusc gura varsă torent de lilieci.

interior. foşcăială de viemi şi gângănii în guano pardoselii.
pe un ieşind încolăcit un şarpe de peşteră adulmecă rar cu limba aerul împuţit. lingă el, periculos de aproape, un liliac.
- tu de ce n-ai ieşit? îl întreabă şarpele.
- stau prost cu radarul, sunt tare răcit.parcă şi tu eşti cam galeş.
- am febră şi capul mă doare,nici senzorii limbii nu-i simt.
- gripă, domnule, gripă, zice liliacul cu glas chinuit şi îşi trage mai bine aripile peste ochi.

se aud maţele şarpelui ghiorăind. saltă din cap să vadă liliacul de doarme, încet se ridică, se-ntinde şi zvâcneşte cu gura căscată. liliacu strănută stropindu-l în ochi cu salivă. se şterge frecându-şi capul de perete.
- la naiba, puteai să strănuţi şi tu în aripă...

Li Ceainang vizionează imaginile surprinse de cameră în peştera liliecilor. sunt în infraroşu. cu dreapta butonează pentru o mai bună claritate iar cu stânga duce de zor la gură frigăruia din care cu poftă muşcă mustoasele rondele de şarpe pârpolite pe grătar. 24 ore de filmare.
va alege şi le va mixa doar pe cele mai uimitoare. hai că asta cu strănutul e tare de tot, de milioane de linkuri, mai zise ronţăind o crocantă aripă. satisfăcut postă râzând fericit.
pentru ultima oară...