Raționamentele care au forță persuasivă se strâng într-o dialectică convingătoare care sparge iluziile, mirajele, himerele și falsitățile, iar calitatea persuasivității o dețin cei ce au carismă în gânduri, logoree, fapte și acțiuni.
Raționamentele filozofice sunt epurate de minciuni, artificial, superficial și platitudini, valoarea lor este dată de numărul și conexiunea adevărurilor, pe când raționamentele lirismului combină abstractul cu imaginația, iar metaforele țin loc de adevăruri.
Raționamentele se acordează la doctrina rațiunii, pentru a fi veridice, verosimile, obiective și imparțiale, iar fecunditatea lor se obține prin inculcarea fertilului în spiritul creator.
Contradicțiile flagelează adevărurile care converg în esența divină și în miezul lor activează dihotomia și dualitatea care divid ființa risipindu-se în eterogenități superflue și zadarnice, astfel încât omul nu își mai găsește centrul, reperul și sistemul de referință.
Raționamentele asimilând logica, coerența și luciditatea zdrobesc contradicțiile și omul normal îl asociez cu o frază actualizată zilnic în care raționamentele caută să închege adevărurile unele de altele pentru a forma dialectica.
Actele reprobabile s-au atașat de raționamente negative, ilogice, incoerente și absurde care evidențiază un om având în fața sa, eclipsând raționalitatea coerentă, fărădelegea.
În funcție de raționamentele din creație îți dai seama dacă artistul are o structură funcționând pe bază de negativități, sau una construită din pozitivități, dacă este influențat și atras de lumină sau de întuneric.
Calitatea raționamentelor reflectă profunzimea direct proporțională cu valoarea, iar defectele din adevăruri și superficialul însușit de suprafața în care se manifestă neofiții, caracterizează raționamente inferioare având ca amprentă non-valoarea.
Raționamentele stilizate, elevate, speculative și epatante sunt apanajul filozofilor a căror iluminare se întrevede în scrierile lor, iar raționamentele transcendentale aparțin misticilor care vor să înlocuiască teluricul față de care manifestă sațietate cu supranaturalul care s-a conectat cu metafizica și supraconștientul.
Mediocritatea se înfășoară în platitudinile care irizează nefast, iar ignarul cu mintea sfărâmițată în care se manifestă obtuzul și obscurul, are o conștiență involuată palpând o realitate deformată, diformă și malformată pe care o percep firile ignare, absurde, măcinate de contradicții, elucubrații și psihopatii.
Mediocritatea se desfășoară într-o arie în care nu au ce căuta superioritatea, inteligența, vocația și superlativele, în care se mișcă prin translucid prostia care își poate depune amprenta pe mediocritate.