Escapismul ca o alternativă la meditație ușurează omul de apăsarea vieții, de realitatea contondentă și traumatizantă și de vicisitudinile existențiale care cumulează toate formele de stres și surmenare.
Escapismul nu înseamnă izolarea și exilarea într-o irealitate ce amenință prin cohorta sa de himere, simulacre, iluzii și miraje omul care caută laxul și liniștea în escapism, ci escapismul trimite pe Off emoțiile recalcitrante, eurile care vorbesc încontinuu, tumultul trepidând și zvârcolindu-se în suflet și acele gânduri care nu pot scăpa de angoase, aprehensiuni, anxietăți și negativități.
Când visăm cu ochii deschiși în spațiile escapismului conștiența cutreieră pretutindenul și ființa are impresia că se dilată în vacuitate.
Arta e o formă de escapism spiritual care dezactivează realul pe perioada creației și îl conectează pe artist la spiritul universului prefăcându-i eonii în inteligențe creatoare din care artistul extrage profunzimile transpuse în actele creaționale.
Escapismul ocolește cu dibăcie elucubrațiile, morbiditatea și malformările gândurilor și manevrează doar gândurile ce conțin superiorul, reflexivul, gnomicul pe care le infuzează cu lax și le inserează visarea multiplă de care se folosește escapismul pentru a regenera corpul uzat de interconectările și interacțiunile cu celelalte corpuri.
Escapismul atrage beneficul dacă visarea pe care o generează orbitează în jurul utopiilor cu consistență de idealuri pe care orice ființă și le-ar dori inserate în matrice.
Escapismul sondează utopiile care sunt idealuri pure, cercetează supranaturalul ce este o formă de misticism și explorează o lume virtuală având echivalențe cu cea mai bună lume posibilă.
Escapismul absoarbe libertatea căreia îi imprimă o traiectorie ce duce înspre transcendent, iar libertatea îi generează escapismului mecanismele care sunt sursa revigorării, regenerării, revitalizării și vivifierii unei ființe afectate de apatie, neurastenie, spleen și letargie.
Escapismul când este activat îi distruge omului coercițiile crescute în umbra dogmelor, legilor, regulilor și conveniențelor.
Când suntem stresați, încordați, sațiați și viața ne apasă cu greutatea realității proprii, escapismul e o soluție viabilă care înlocuiește meditația și induce destinderea, lejeritatea și chietudinea.
Prin escapism vetustul încuibat în viață este înlocuit cu neobișnuitul accesând ineditul care orientează ființa înspre prospețimea noului pe care ar fi util să-l introducem în matricea ființării, căci noul își așază fertilitatea în escapism, pe când vechiul steril este asimilat de materialism.