Potențele au coeziune cu potențialul și cu încrederea în sine generatoare de optimismul care se deschide veseliei ușurând viața de apăsarea densității existențiale.
Suferința e o formă de densitate și când își așază greutatea pe entitățile interioare ale omului apar simptomele nefaste ca un semnal că organismul are nevoie de energii pozitive ale căror forțe diminuează și neutralizează suferința.
Vocația nu are densitate ca suferința și depresia, căci substanța ei specială, subtilă și eterată dizolvă densitatea care se acumulează din nou după încetarea actelor creaționale.
Răul are o densitate grea dată de cumularea materiilor grosiere ale negativităților, în schimb binele posedă o densitate ușoară strângând totalitatea pozitivităților absorbind elevarea, finețea, bunătatea și beneficul.
Densitatea grea conține în stadiu de neprelucrare rudimentarul, trogloditul și asperitatea cu forme contondente, iar densitatea ușoară are calitatea cizelării, șlefuirii, stilizării și estetizării și influențează omul să fie vesel, optimist și pozitiv în gândire și în fapte.
Dacă omul și-ar sublima și epura densitatea, boala ar avea simptomele unui gol, iar sănătatea s-ar conecta la prea-plinul având consistențe de plenitudine, satisfacție, efervescență și pasiune.
Să ne curățăm de lesturile existențiale care dau o densitate grea ființării cu substanțele vocației, veseliei, optimismului și bunătății care au o densitate ușoară, astfel, fără lesturile care se depuneau strat după strat, viața ar dobândi ușurătatea calină având efectele fericirii, căci ușurătatea ne-ar face să nu simțim corporalul care are densitate grea și să percepem beneficul și beatificul din spiritualitate ale căror densități ușoare se aseamănă cu eteratul celest.
Dacă am putea să ne reglăm densitățile ființiale prin fluxurile de energii armonioase, densitatea grea a bolii ar deveni zgrunțuroasă și sănătatea ar asimila densitatea ușoară care este benefică pentru organism.
Divinul nu are densitate, iar fericirii îi extrage densitatea care absoarbe impurități și mizerii și abia apoi o primește în spațiile sale pure, căci absolutul și veșnicia au densități nule, puritatea lor dezintegrează impuritățile și alterabilitățile ce stabilesc limite rigide efemerului care dacă ar fi pur, și-ar dizolva bolile și s-ar transsubstanția în perenitate.
Densitatea omului variază în funcție de raportul și proporția dintre sănătate și boală, iar veselia încastrată solid și stabil în om are densitatea cea mai ușoară, pe când suferința conține densitatea cea mai grea.