truism, ca pietrele vorbind doar rostogolindu-se
clipele, izbind în timpanul sângelui
pe buzele văzduhului sunt păsări
vorbind limba zborului

truism, în casa poeziei sensurile se sinucid în ștreang de aripă
vorbind întuneric

la rostogolirea în neființă,
truism, uneori vin cuvinte
ce râd întru izbăvirea de carne,
că mult e chinul trupește și duhul asuprit în nelumină

truism că zadarnic deschid vorbe goale
miezul inexistent îmi aduce aminte de sens, la ce bun
ori despre ce e poemul acesta