0-urile nu se pot infiltra în realitatea descrisă de numere, căci dacă ar face-o, ar apărea în realitate zone care ar absoarbe lucrurile și oamenii ca un vortex având funcțiile sepulcrale și macabre ale neființei.
0-urile pretind că s-au încuibat în hiatusurile dintre gânduri, însă nu este așa, căci hiatusurile sunt non-gânduri controlate de mentalul care prezervă ființa de amenințările 0-urilor și golurile din lăuntru au percepții similare cu ale 0-urilor.
0-ul devine număr dacă golul său vid este umplut cu substanță ființială și dacă este secționat, fărâmele sale sunt absorbite de nimicnicii.
Numărul asociat planetei este dat de diametrul ei, numărul asociat vulgului este micșorat de instincte, impulsivități și compulsivități și când ajunge în proximitatea 0-ului numărul descrie avortonii și troglodiții.
Numărul asociat artiștilor se mărește prin vocațiile și spiritualitatea lor, iar capodopera urcă și amplifică numărul asociat artistului care a creat-o înspre proximitatea infinitului, acolo unde stă geniul care dacă cade îl așteaptă genunea nebuniei. De aceea să ne limităm la valoarea creațională și să evităm înălțimile amețitoare ale capodoperei.
Minusculul dintre 0 și 1 când se mișcă în acest interval crede că se deplasează pe distanțe imense, Dumnezeu când se mișcă între 0 și plus infinit își conștientizează o distanță minusculă, omul care se mișcă între 1 și numărul care-i definește ambiția și sensurile, conștientizează zilele în funcție de întâmplările și activitățile prin care trece imprimate în memoria selectivă.
Cu cât sensurile sunt mai mari și mai exponențiale, cu atât numărul care îl caracterizează pe om este mai mare și pe blazonul lui s-a imprimat superlativul atins.
Când 0-ul asociat cu nimicul absoarbe viața aceasta funcționează după mecanismele inerției și ale staticului având substanță de steril care se atașează de nimicul creator de goluri în viață, în realitate și în om.
Când un număr apropiat de infinitul limitat de savaot pentru a-l putea manevra și controla conduce viața aceasta funcționează după mecanismele veșniciei și infinitului limitate care procesează absolutul și supremul și omul aglutinat de o astfel de viață ființează în plenitudine, beatific, beatitudine și satisfacție maxime.