Nu știu are mecanisme increatoare, are consecințe funeste de declin al ființei de care s-a cramponat, are efecte de micșorare, împuținare și diluare ale ființării, are ramificații în negativități, stagnare, neputință și slăbiciuni, provoacă dezordine în minte, discordie în suflet și entropie în sistemul configurativ uman.
Nu știu înscrie omul în coordonatele prostiei și atrage hibridul distrugând autenticitatea, spontaneitatea, genuinul și transparența.
Nu știu nu are dialectică și nici doctrină, fiindcă raționamentele sale sunt măcinate de contradicții, platitudini, ignarități și superficialități și resping conexiunile de adevăruri, absorbind erorile, falsitățile și enormitățile care devin reper jalnic, rizibil și searbăd pentru nu știu.
Știu transformă neînțelesul în înțeles, necunoașterea în cunoaștere și inconștiența în responsabilitate și a ști înseamnă a procesa adevărurile elaborate de doctrina ontologiei, a dezplia pojghița ignarității de pe conștiența având raporturi verosimile și veridice cu realitatea, a-ți șlefui și modela mintea acordată la mintea planetară, până când se deschide influențelor universului care-i dă o perspectivă siderală și cosmică.
Știu extrage din teluricul impur adevărurile pe care le radiografiază pentru a vedea dacă au structuri rezistente și perene.
Proștii se folosesc de nu știu ca de un câmp al ignoranței respingând competiția exacerbând responsabilitatea și dorința lor e să dea sens echivoc și îndoielnic sinecurii înfășurată în iresponsabilitatea care preferă pasivitatea având idiosincrazie la activitățile care incumbă.
Competiția încearcă să extragă din nu știu valențele lui știu, însă încercarea e sortită eșecului, căci nu știu are efecte depreciative de obtuzitate ce închide mintea, astfel că gândurile absorb inferioritatea, pe când știu deschide mintea procesând inventivitatea, creativitatea, intuiția și subtilul, iar gândurile atrag superioritatea.
Cine alternează între nu știu și știu trebuie să învețe să gestioneze confuzia ce apare prin alternanța celor două antiteze.
În loc să aplicăm deviza nu știu ar fi mai bine să analizăm situația problematică din mai multe unghiuri, căci prin analiză gândirea se conectează la cuget a cărui imparțialitate induce transparență situației și prin exersarea gândirii aceasta se specializează pe găsirea de soluții viabile și rezistente la timpul care se debarasează de ceea ce este inferior, deșeu, mizerie, degradant, rebut și defect și în spațiile vacante proliferează calitățile, adevărurile, estetica, evoluția și etica.