Amforă ce eşti când gândeşti
la cele sufleteşti
Din toată plaja cu suflet,
tu ai ales ceva mic, infinit de mic
Ceea ce te apropie foarte mult
de vecinătatea cu Infinitul...

Rămâi tu în ale tale, nu te pierde-n Infinit
Orice-ai spune, orice-ai face, din sămânţa de iubit
Vei găsi livada morii colorată-n răsărit
Şi un cântec pe cărare, uitat într-un asfinţit

Chiar de ieri cărarea lunii se pierdea în deal la prunii
Care gârboviţi de rod... lasă prunii în poveste
Că de-aicea mult mai este...

1.

Joi, 8 iulie, 2020
(intervalul 4:01-10:17)

sculptorul Stâncilor Marine
dăltuind forma inimii sale
în cortul iubirii

gând după gând
pâlpâind plăpând, blând
bântuind cotloanele umbrelor
lumina-și deschide cărare
coborâtoare spre mare
pe țărmul cu cărări şi izvoare

doi ani trecuseră peste jumătate de secol
când te-ai oprit la o piatră
după ce-ai cioplit un munte

ce ți-e și cu lumea aceasta
nu mai poate să creadă
şi uită să vadă
rosturile

2.

Dadaistul biciclistul "pedala pe sub mine: un burlan subteran"
Aşa suntem şi noi, frate poet ultramarin de arcade pontice
"Plante – în poziția cocoșilor gata să se ia la harță."
Dar nu o harţă de harţag de fag, ca o toacă făcută din prag
Ci un fel de dans al ideilor care se adună ca o dună de nisip
Pe care vântul în loc să o risipească o adună
Şi-n care nimeresc seminţe mai vechi şi mai noi
Din care ies plantele acelea care se cocoşesc
Într-un dans dumnezeiesc, aşa-mi place mie să cred
Precum credea sutaşul în puterea cuvântului
Aşa cred şi eu în puterea gândului voiajor
Plecat din pridvorul dadaist
Cum pleacă rândunelele să adune noroi
Pentru cuibul lor în care ouăle aşteaptă
Să facă pui, pui, pui... niciodată destul de sătui...
Dadaistul biciclistul "pedala pe sub mine: un burlan subteran"

Primisem la [email protected] un mesaj, repetat pe facebook: Când scrii despre
mama ta şi despre tatăl tău, mă simt alături de tine, în copilărie, prieteni la cataramă...
de aceea zic: să depăşim virtualul acesta şi să ne împrietenim de-adevăratelea.

Bine zici, să depăşim virtualul... în ultima vreme-s un pic dadaist... e mult mai simplu să sari
de la una la alta şi să se adune gândurile la poartă, cum le este soarta... uite că am ajuns
şi la poarta numărul unu din Piaţa Sfântul Gheorghe,
pe care-am intrat 5 ani de zile, zi de zi,
pentru că era intrarea-n palatul cu 3 etaje în care
am locuit în perioada studenţiei,
eu fiind arădean căsătorit cu o timişoreancă...
fie ce-o fi... în Timişoara, la etajul trei, l-am avut vecin pe Bebe Costinas,...
dacă ai ocazia să o saluţi pe Tatiana Costinaş, soţia lui Bebe,
cred că s-ar bucura nespus... poate-mi trimiţi
o fotografie pe whatsapp, la numarul 0720175585 cu imagini de acum din
Sfântul Gheorghe şi cu un mesaj…

3.

Ne-am zâmbit într-o clipă doar
Şi ce multe-au venit
Seri trăite din asfinţit
Până la răsărit


Ca un cocoş marin/ cu totul altfel decât cocoşul de munte
Mă bucur de multe/ dar cel mai mut mă bucur
Când îngerul dimineţii vine şi trage de mine
Să nu pierd nici o clipă/ din povestea nopţii cu lună plină...


Pe mare se întinde cărarea lunii....
În livadă s-au umplut de rod caişii, merii şi prunii
În lac, în cuibul de lebădă, de ieri sunt patru pui şi încă un ou...
Poate-n dimineaţa aceasta să iasă şi al 5-lea pui....


S-a consumat o noapte cu lună plină...
Şi nostalgie să ajungă întreagă la tine...
De la mine, toate semnele-s de bine...


Dacă plouă, măcar să plouă cu măsură
Cât să se bucure de apă şi pământul
Şi floarea soarelui şi gândul
Că aşa s-au potrivit aşteptările să se coloreze stările
În culorile răsăritului de azi dimineaţă
Şi-n cele ale asfinţitului de acum


... O parte din mine-i ocupată de Parcul Rozelor,
De Catedrală, de Piaţa Operei, Piaţa Sf. Gheorghe, Piaţa Mariei,
De Gară, podurile Timişoarei, Corso, Universitatea de Vest
Şi oamenii care se plimbă, se opresc şi vorbesc deşi nu se cunosc...


Stările şi aşteptările au atins zările
Da, da, daaaaaaaaa/ Şi ce mult ne-am iubit... dadaist