Femeie,

Pe pielea ta vie, cu striații roz-violacee de celulită
s-au aruncat zaruri la mai mulți metri distanță,
bărbații jucau la ruletă mașini - fiare vechi și noi,
propriu-zis jucau table și făceau pod în casa ta.
Îți scriu satiră despre lumea interlopă
care te speria prin congregații
în ganguri de adolescenți sau jucători care pariază la cazino,
oprindu-se să fumeze și să sporovăiască printre ziduri
mânjite sălbatic cu graffiti albastru și roșu.

Femeie, tu semeni cu Fanny din ”Departe de lumea dezlănțuită”,
dar ești mult mai deșteaptă,
sau cu femeia iubită de doi frați
într-o nuvelă a lui Borges, ”Intrusa”,
omorâtă de amândoi, ca să scape de pacoste,
după ce au forțat-o să se prostitueze,
Numai că tu ai gustul artistic mai aproape de stampa Japoniei
sau de valoarea decorativă a artelor vizuale,
în dauna celei simbolice,
cum era de exemplu și filmul italian cu fecioara
pe care o atingeau mulți bărbați contra cost
pe vulvă, dar fără să o dezvirgineze,
fiindcă așa o obligase tatăl ei să facă, până când
unul mai furios, care se îndrăgostise de ea,
află adevărul și îi penetrează sexul cu degetul.

Tu ai fost o cititoare în stele,
prin ochii tăi au trecut geniile de demult cu gene lungi
oprite o clipă pe fila cărții tale vechi, poezie, nuvelă, eseu,
o clipă de privire lungă prin ocheanul ca o lună plină
dintr-o parte a lumii în alta,
lume a visării noastre,
tu vedeai adevărul, adică cercetai adevărul,
cu mirare socratică și gândul domesticit,
însă adeseori te încânta lumea atât de mult,
încât ți se părea magnific doar simplul fapt de a trăi.

Ce-ți place ție, femeie tristă și grasă?
Ce-ți pasă că unele guri rele spuneau
că oamenii te jucau pe tine la ruletă,
poate era un neadevăr,
de mică erai singură pe lume și fără un sfanț –
monedă de argint veche cu valoare de doi lei,
din cuvântul german ”Zwanzig”, adică ”douăzeci”.
Douăzeci de-ai lor fac cât doi de-ai noștri
sau au greșit, așa cum fac ei mereu, etimologii.
Că te jucau ca să-ți facă rău, fiindcă trupul tău
era mai slab decât al lor, de la o distanță,
ca și cum efluviile vieții lor animalice
se roteau în jurul șoldurilor și șalelor tale
dureroase de femeie șchioapă.
Niciodată nu aveai bani de haine sau de pantofi
și abia aveai de mâncare și câteva țigări,
otravă ca toate celelalte lucruri rele.
Și ei râdeau de hainele tale
pe care nu aveai bani să le alegi cum ai fi vrut.

Acum scrii versuri și eu te văd și te cunosc
aproape la fel de bine cum te cunoști tu pe tine.
Nu mă uimești deloc, și degeaba mă notezi aici
și pe mine, că eu nu sunt ca orice alter-ego,
pentru mine ești transparentă,
din punctul de vedere al razelor X sau gamma.
Acum ai vrea să te trezești în zori și să te apuci
de studiul vreunui tratat sincretic și sinoptic.
Ce poate fi mai plăcut la ora 7 dimineața
decât să fii deja la alt capitol ?

Nu te-ai gândit că poate eu sunt povestitorul adevărat și
tu nu ești decât împărăteasa copil
din ”Povestea fără sfârșit” ?

Dar TU nu te-ai gândit că poate eu sunt toate personajele,
bune sau rele, din cele mai multe povești binecunoscute,
la fel cum povestea mea e povestea poveștilor ?
Ca în carte, povestea e spusă de un oracol,
care e înăuntrul poveștii fără sfârșit,
care e într-o carte care e în altă lume și are propria ei poveste…