ne-am eliberat de tiparele mici ca să încăpem cu toţii într-o cutie mai mare
de parcă fiecare am fi un tablou care şi-a pierdut ramele şi acum stăm lipiţi pe un spot publicitar
ne spălăm pe mâini

nu ştiu dacă lumea a devenit mai murdară sau numai ochelarii mei se împiedică de măşti
de oameni cu priviri vinovate atunci când trebuie să treacă pe lângă alţi oameni
distanţele ne-au apropiat mai mult de sufletul nostru şi fiecare se priveşte microscopic pe sine

mă urmăreşte
amintirea femeii care s-a aşezat lângă mine în pat de parcă m-ar fi ştiut de o viaţă
aveam perfuzie şi nu puteam să mă mişc
ea aproape că m-ar fi luat în braţe să uite durerea care îi chircea trupul
îi simţeam parfumul
şi un miros greu de detergent care m-a făcut să mă gândesc la groapa cu var

m-au vindecat de teamă apocalipsele spontane şi cele anunţate
cutremurul din ‘77
2000 - eclipsa totală de soare
plus alţi 20 de ani în sala de aştepare

de oamenii care nu-mi mai sunt
nu cred că mă voi vindeca vreodată