nimeni nu își mai aducea aminte
de vechea mea kiri
eram numai vechea mea kiri
eram o plângăcioasă numai privită de deasupra
vezi ce faci, mănâncă foarte multe cireșe
mănânc, da, mămânc
copacul e rupt, dar mănânc
nu mi-e bine dar sunt în haine bune și mai groase numai privită de sus
e un fel de ochi care vede nu spune dar vede
poate mă vede și pe mine și că stau pe lângă cireșul ce de mult a pocnit
eram vechea mea kiri doar un email vechi șterseseră totul
pentru că miliarde de bătăi de inimă rămăseseră peste mine ca
niște dunguțițe semi-opace înspăimântătoare
oricum trecuse foarte mult timp de bătăi de inimă pentru mine
nu îmi e frică
nu mai îmi e
și pe urmă eram doar vechea mea kiri
prietenii îmi spuneau kiri
era doar un alint
mai stilat kiriasha, nu știau de unde vine tâmpenia asta
viața mea se ștersese cu un space-bar
videam iluzii pe doi bani până mă făceam
plisc roșu pentru păsări
nu mai trecusem prea mult
prin tot coșmarul cu copilul și bățul
de gâște
care încerca, obosit, să mă alunge
de fapt ce să aibă unii cu mine probabil răul le stă unora în
piele și nu-i lasă să își afle în treabă
păsările stau pe un nufăr nu stau
gâscarul
m-a confundat cu o floare zburătoare și aveam cumva tălpile deja pregătite
multe păsări sălbatice nici măcar nu se prea coboară și oamenii
sunt totuși atât de legați, aici jos, de țărână încât uită
naiv!
că păsările și victoriile se ridică totuși deasupra
și culmea că nu știam dacă erau albe sau negre
primeam toate în pasăre eram, eu, kiria,
dar deasupra visam nu dormeam că eram mai mult decât sunt dar
visul nu face vreun rău nimănui este albastru cu verde turcoaz? și pătruns de înserare totuși albastru cu verde
(nici măcar mie)
visele sunt portaluri eu stau cu chirie în toate
chiar și aici între (printre) lume
încât poți să atingi picăturile de vopsea de pe perete și să surâzi
să încerci să zâmbești și apoi să dai bună ziua dacă vezi
omul de după umbrelă și dacă el nu ți-a făcut niciun rău niciodată
nu îmi mai aduc aminte prin ce locuri am fost
visându-te copacule
căutându-te
și nu voi vorbi prea mult despre asta
aveam și eu tinerețea mea caldă și molcomă
așteptam să mă întorc de unde am plecat
așteptam
cerul era terapeut și tapetat cu un nufăr imens negru
numit noapte
odată o să trec **printre**
sau cel puțin așa îmi doresc
m-ar fi impiedicat tata dar de jos vedeam stelele m-aș fi trecut
dincolo de noapte mai ales de pătura de nori ostracizantă
treceam pe la sudul lumii și la est care să mă întorc de unde plecasem
pe aici eram chiriașă
mă bâlbâiam în aritmii și mi se ierta de acasă
cum fiecare casă este acasă și albă
eram să fiu o metodică
până ajungi
la final
poate
capătul, punctul, visându-l (altfel, nu poți)până atunci femeia
aceasta prostuță a voastră stă pe aici cu chirie mănâncă foarte
multe cireșe
cine visează cine nu visează o simplă femeie
trebuie să trec prin nufărul acela odată, mă amână
pământul,
emil,
copacul ei e jos și îndoit peste el a trecut toamna cu braț prea vânjos
și l-a rupt
și dintr-un copac rupt poți lua cireșele sunt desigur foarte bune,
ești șoadă,
vezi tu ce faci.