Indignarea grefează pe frustrare irascibilitatea de natură compulsivă și impulsivă care înlătură temporar raționalul și sfâșie calmul manifestându-se irațional.
Obtuzitatea minții o predispune la irascibilitate și nervozitate, pe când o minte vastă, cu conștiența în expansiune, cultivă analiza profundă, reflexivă și rațională care îndepărtează irascibilitatea de spațiile mentale.
Fără contribuția minții la viața omului vom fi guvernați de instinctele grosiere răbufnind în violențe verbale sau fizice, căci înjurăturile sunt apanajul celor care terfelesc și pângăresc complezențele și curtoaziile întărind relațiile interumane.
Cine acționează din instinct va face cu siguranță erori, căci instinctele sunt influențate de obtuzitate și se racordează la compulsivul cu pusee de defulări.
Cine întâi analizează, cercetează, cugetă și raționează, va evita cu abilitate erorile, greșelile, malformările, falsitățile și iluziile, căci aceste calități sunt elevate, rafinate și verosimile.
Analiza transmută instinctele grosiere în forța fină și analitică pe care o posedă înțelepții, filozofii, erudiții și oamenii inteligenți, în schimb instinctul e un amestec de spontaneitate și improvizație lipsite de inventivitate, creativitate și inovație și cu cât crește ponderea acestuia în acțiunile oamenilor, cu atât aceștia își vor îngusta conștiența și își vor neutraliza spiritualitatea.
Instinctele sunt predispuse la negativități, dacă domină psihicul îi pot induce psihopatii și dacă influențează gândirea îi pot inocula elucubrații, malformări și absurdități.
Spiritul are forța de a asimila pozitivitățile, de a genera energii care conferă dinamicitate vieții, de a aprofunda și sintetiza vocațiile și de a conduce corpul care în exterior este influențat de dogmele materialismului, iar în interior este coordonat și ghidat de paradigmele spiritualității.
Spiritul are capacitatea de a șlefui rudimentarul din instincte, de a le face vasale și de a le neutraliza efectele compulsive.
Sinele spiritului este forul exponențial, se acordează la esența divină a omului care îi conferă energii pure și sublimate augmentând reziliența și care fac ca omul să poată călători prin zilele sale și să nu fie afectat de siderare.
Spiritul transcendentului a decodificat misterele și are forța de a face miracole care prin teofanie sunt încastrate în viața ce a pășit dincolo de concret de unde încep absolutul și veșnicia utopice pentru om.
Revelațiile aduse de epifanie ar fi de ajuns ca omul prin metanoia să treacă la schimbarea supremă, când esența divină din el va asimila gândirea, rațiunea, spiritul, sinele și sufletul și va înlocui eurile impure ale omului cu eurile entităților divine.
Un spirit static își trece sinele pe Off, își reduce energia care nu mai poate impulsiona și incita a fi-ul de una singură și activitățile se divid în mișcări existențiale lente și apatice și când ating siderarea, activitățile sucombă în static, devin nule și omul se conectează la timpul mort și se destinde în hiatusul acestuia.
Spiritul static încetinește vibrația gândurilor, le lărgește hiatusurile dintre ele și gândurile își pierd electricitatea, energia și sinergia prefigurându-se în minte vacuitatea.
Spiritul activ își energizează sinele pe care și l-a construit ca o contrapondere la non-sine, își amplifică energia și impulsionează și revigorează a fi-ul pe care-l spiritualizează și îl transcende.
Spiritul activ augmentează activitățile și induce în om prea-plinul care uneori ia forma și consistența excesului având apetență la maxim și care vrea să atingă apogeul și paroxismul în căutarea beatificului major.
Spiritul activ inoculează în timpul viu efervescența și pasiunea care sunt sursa fecundității creaționale și umple hiatusurile dintre gânduri cu alte gânduri întrezărindu-se efectele gestaltului.