clipa asta am scris-o ieri, ori alaltăieri, sau poate acu un veac
ori când mă băteam cu turcii la plevna:

lumile mele interioare dețin umbletul oamenilor neființă
acolo bunica face dulceață de mere, din ea mănâncă iubirile mele toate
înclin să cred că moartea e doar o fetiță cu chibrituri,
existând, lut înveșmântat în întuneric,
lumina doarme dedesubt, în lăuntrul duhovnic al amintirii
în ebrietatea haremului de gânduri mă sprijin de gardul adevărului
minciuna se așază-n micimi de cruce bețivă în toată crama asfaltului
nici adăpând spre galopul de stihuri nu-mi pot stinge amurgul trupesc
ci doar de abur intra în lume interioară de oameni din urmă,
umbră a zidului de cuvinte