Binecunoscuta introducere a lui Miron Costin – ”Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă…” e prezentă în capitolul de predoslovie – cuvântare dintâi – asemănător prolegomenelor pentru unele cărți filozofice sau științifice.

”Biruit-au gândul” e o structură fermecătoare, atât sintactic, cât și semantic. Este vorba de ceea ce ne înlănțuie și face necesară acțiunea – practic suntem biruiți de un gând despre viitor – adică o preocupare, o motivație mai complexă, impuls pe care vrem să îl îndeplinim, caz în care dezacordul subiect-predicat dă o culoare locală și arhaică scrierii cronicarului, considerat de unii cel mai aproape de literatură dintre cei trei binecunoscuți cronicari ai Moldovei, care ar constitui matca literară a poporului român. Gândul ne biruie, ne impulsionează să facem ceva anume, în general gândul bun ne îndeamnă să corectăm un dezechilibru sau să îndreptăm o nedreptate, împotriva unor obișnuințe cu mare rezistență la schimbare. Cu toate acestea, Miron Costin s-a lăsat biruit, pentru a putea birui prin lumea cuvintelor, fără de care galaxia Guten-berg ar fi cea unui munte rău și o deziluzie. Miron Costin s-a apucat de o trudă, nu de un fleac. Munții pot fi mutați din loc numai piatră cu piatră. În prezent galaxia Gutenberg și-a crescut cu jeratic viu noii cai putere ai cărții electronice, cel mai des preferabilă unei lecturi pe suport de hârtie, datorită unor avantaje esențiale – cost redus sau gratuit, adaptabilitate optimă pentru diferite conditii de lectură și studiu, lecturi paralele fără inconveniente, feedback din partea altor cititori, stocare igienică și economică etc. Nu doar lectura, dar și scrierea a diverse lucrări sau cărți este facilitată datorită informatizării.

”Biruit-au gândul” ne amintește de Iliada lui Homer, care începe prin ”Cântã, zeițã, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul”. Este vorba de faptul că acest poem epic de mari dimensiuni era, în asentimentul tuturor, inspirat de zei muritorilor, printre care si Homer. Și în Iliada apare sentimentul datoriei scrierii poveștii istorice legendare, arhaice. Homer și alți poeți antici invocau ajutorul Muzelor sau zeilor pentru opera literară al cărei fideicomis e autorul. ”a scrie, multă vreme la cumpănă au stătut sufletul” – acest conflict al lui Miron Costin este subînțeles și e biruit de gândul bun, gândul muncii și datoriei. Așadar, din conflictul clar între emoție și o gândire puternică, o forță motivațională conștientă, înving rațiunea și gândul care impulsionează scrierea lucrării. Deși scrierea lui Miron Costin este, ca în tradiția umanistă și clasicizantă, sub controlul rațiunii și impulsionată de rațiune, el cercetând sursele disponibile pentru întemeierea scrierii lui istorice despre neamul moldovenilor. Mai mult decât atât, este de notat că autorul se sprijină pe credința în Dumnezeu și pe scriptură, așa cum odinioară se sprijinea Homer cel orb pe zeii Greciei.

În altă categorie de idei, predoslovia include dezvăluri despre autor și slăbiciunile sau calitățile sale, despre intenția justificată a cărții, cu un fel de naivitate aparent inocentă, fiind un fel de strategie de marketing veche, prezentă cu aceleași elemente în alte bucoavne ale epocilor apropiate, menținută și peste veacuri, adică în prologurile sau prefețele autorilor, în cărți cum ar fi cum ar fi Don Quijote sau Gargantua și Pantagruel sau Călătoriile lui Gulliver.

Forma impersonală arhaică, cu aparent dezacord subiect – predicat (biruit-au gândul) poate fi prilejul unor meditații metatextuale. De fapt o rescriere de sensuri care nu există în textul inițial. Orice carte poate fi sursa unor reinterpretări de graniță sau dincolo de granițele conotațiilor ei proprii. Cei care citesc impropriu sau superficial un text observă mai repede această rescriere a sensurilor textului, din perspectiva prezentului și lumii celui care citește. Biruit-au gândul se poate referi la biruirea unui gând greșit de către altceva și această biruire este fecundă, dând frâu liber cailor muncii cronicarului. Ar mai fi de spus câteva lucruri despre relația dintre gândirea autorului și cititorului pe de o parte și acest instrument particular al gândirii, respectiv limbajul, în acest caz limbajul scris. Poate fi gândul biruit de cuvânt ? Eu cred mai degrabă invers – gândul biruie cuvântul. Gândul se poate exprima în limbaj logic, aritmetic, geometric, muzical, pictural, kinetic și altele. Gândul in nuce are mai mare forță decât cuvântul, care plătește bir datorită poziției sale superficiale. Eu pot vorbi sau scrie în afara corpului meu sau în gând, pe ecranul meu mintal, unde nimeni nu vede, în afară de cei care au eventual puteri paranormale sau au o parte din psihicul lor inconștient comun cu mine; poate că ei există. Poate că sunt oameni normali, fiindcă cuvintele noastre sunt proprietate publică și semnificațiile lor sunt proprietate comună cu ceilalți vorbitori ai limbii, după cum spunea filozoful Frege, considerat întemeietorul filozofiei analitice.

Așadar, gândul biruie și ne impulsionează. Gândul devine cuvânt. Dar, printr-un joc al imaginației, putem să construim situația contrară – cuvintele nedisciplinate biruie gândul profund și nobil al unui om. Eventual în cazuri cu anumite tulburări ale gândirii sau atenției. Ce soluție există ? Poate detașarea temporară a persoanei în cauză de mediul dăunător și dezvoltarea altor tehnici de exprimare sau trăire creativă – cum ar fi desenul, geometria, ascultarea muzicii ș.a.

Și cine punea oare bir pe gânditorii Moldovei din epoca ei de înflorire cultural-artistică în secolul 17? Pot fi gândurile biruite mereu?