Când ninge cu fulgi mari cât oul de bibilică, când ninge de nu se mai oprește cât ține ziua, atunci prin suflete trece un vaier cu chip de călugăr ce psalmodiază și gerul/cerul nu pot opri durerea din tâmpla/templul amintirii sub gluga zăpezii. Călugării aceia care cântă ca într-un descântec, încât rare sunt spiritele care îi pot urmări sau îmblânzi - liberi ca pasărea fără grai, fiindcă viersul lor e bogat și confuz, greu de imitat și memorat.

Hai deci să ne jucăm de-a muzica domnișoară/ușoară Cecilia, cu trupul ca fulgul să plutim/plătim prin vămile vechi ale țării, unde se ia tribut de sare și ulei de floare, iar noi vom plăti cu muzică și luminare
Muzica este... ceva ce există în noi, între girusuri corticale, ceva unde se aciuiază sunetul și armonia de sunete a unei compoziții. Muzica este oare în noi? Răspunsul nu contează, muzica scrisă se spune că de veacuri se interpretează.

Tu cine ești? Beethoven. Unde îl găsim pe Beethoven? E o uliță din Polonia, o stradă în Germania, un bulevard în Franța drept, într-o urbe frumoasă, cu numele lui. Ba nu, e peste tot, în mai multe țări și orașe. Totul e clasic și sistematizat, rațional ca muzica bună. Eu nu îl văd. Cum să găsești un om care a murit după numele lui? Dacă nu îl găsești pe hartă, în întâlnești în persoană - e mereu câte un bust al cuiva undeva, unul e Beethoven, altul e Mozart. Și dacă nu e nici în persoană? Atunci doarme undeva în vreun computer sau în altă inteligență artificială de unde întinde fire magnetice invizibile spre creierul nostru personal. Sau e în noi de când ne naștem, mai ales că pe creierul nostru e un loc gol pentru numele lui. Prea multe ipoteze, zic eu, e o stare de confuzie, mai bine ceva clar.

Bine, am plecat să mă întâlnesc cu compozitorii, și la noi în București e Aleea compozitorilor și în Sibiu mă duc pe Aleea filozofilor ca să mă întâlnesc cu ei, îmi place să citesc filozofie și să privesc cum ninge. Nici grădinarii, nici pescarii, nici fântânarii și nici zidarii nu muncesc acum, casele oamenilor stau cu broboada de nea peste cap, e vreme de citit și de ascultat pe domnișoara ușoară Cecilia, nu e vreme să te însori, nu e vreme să faci casă nouă și ospăț. E simplu, în București se ascultă muzică, iar în regiunea sibiană se face filozofie.

Cu viteza luminii citim cărți, cu viteza luminii descifrăm muzica de pe CDuri, suntem tot mai mici, tot mai mari sunt toți cei cu inteligență artificială - dacă o fi existând așa ceva. Instrumentele de suflat ale noastre sunt mici, tot mai mici, suntem piccolo cu o octavă mai sus cu toții.