Lumile spirituale se cristalizează, evoluează și se multiplică prin conectarea la liberul-arbitru și substanța lor este superioară substanței terestre, telurice și mundane.
Lumile spirituale sunt create de spiritualitatea care are calități de demiurg și care încearcă să-și atașeze supranaturalul pe care să-l augmenteze de paranormalul care favorizează și facilitează citirea sau propagarea gândurilor.
Ne mișcăm între coordonatele timpului interior care nu are același mers înspre înainte ca timpul calendaristic și între aceste coordonate se deplasează liberul-arbitru care-și însușește punctele nodale pentru a face din ele evenimente pozitive, exponențiale.
Duplicitatea are drep cauză o dihotomie gânduri-vorbe care antrenează falsitatea, minciuna și hibridul și se folosește de simulacre pentru a mistifica și a înșela firile credule și naive cărora le lipsesc analiza, dialectica și judecata imparțiale.
La polul opus, sinceritatea dă transparență sufletului, gândurilor și vorbelor, are apetență la dreptatea accesorizată cu adevăruri și idiosincrazie la duplicitatea ce a trecut prin stadiile onctuozității, insidiosului și mistificării.
Întâmplările eterogene divid a fi-ul în compartimente existențiale separate și distincte, pe când întâmplările omogene întregesc și completează a fi-ul văzut ca un ansamblu esențial și exponențial care face din configurații detalii nesemnificative.
A fi-ul își depune substanța existențială în întâmplările ale căror sensuri definesc omul, căci întâmplările sunt direct proporționale cu dimensiunile pe care le deține ființa care vrea să se amplifice și o poate face prin forțele cumulate ale tuturor punctelor nodale.
Întâmplările analizate retrospectiv evidențiază raporturi variabile între risc, fortuit, dorințe, reușite și eșecuri și dacă le privim prin prisma liberului-arbitru sesizăm o alternanță între predeterminarea mărită de rutine, stereotipii, obiceiuri și cicluri temporale repetitive și recurente și libertatea ce ne influențează să experimentăm schimbarea și să improvizăm actualizând imprevizibilul și necunoscutul.
Întâmplările modelează mediul înconjurător în fenomene și acte existențiale și plasează a fi-ul în ambianța ființială specifică fiecărui om.
Dacă nu se întâmplă nimic, înseamnă că a fi-ul e cuprins de siderarea generând non-timpul sau timpul mort care resping întâmplările și atrag nimicnicia, zădărnicia, inerția împingând ființa într-un 0 în care viața se mișcă în gol.
Întâmplările acaparează intervalele zilelor din care fac spații prin care se mișcă ființa străbătând întâmplările ale căror consistențe și dimensiuni sunt direct proporționale cu dinamismul ființării supusă multiplicității, multidirecționalității și multidimensionalității ce augmentează traiectoriile destinale în care omul perfectibil caută optimul văzut ca o formă de benefic eficientizat.
Întâmplările se micșorează prin inactivitate, își diluează efectele dacă au cauze ignare și se divid dacă sunt afectate de nimicnicie și non-sensurile împrăștiindu-și non-urile și 0-urile creatoare de goluri, carențe, lipsuri și care glisează viața de la prezență la absență.