știi cum spuneau bătrânii
că după sântămărie nopțile se fac mai lungi și mai reci
așa trupul meu fără tine se face mai lung
și mai fără umbră
dimineața aud oamenii cum expectorează
de parcă ar da afară toată răutatea pe care au absorbit-o
așa cum făcea john coffey în green mile

tot mai bizară senzația că locul meu nu-i aici
nici în mine nici în afară
dacă aș crede în semne aș spune că trenul care trece pe lângă mine
în fiecare zi la nici 10 secunde după ce am traversat calea ferată
e semn că nu mi-a venit timpul
și că toți cățelușii abia fătați care mă așteaptă pe scurtătura pustie
e semnul unui nou început
dar nu
e doar un fel de a zice că trebuie să-mi iau tălpășița

ce mai poți face când nimeni nu mai crede în tine
și oamenii pleacă de parcă viața ta ar fi
un film cu final previzibil?
să te ascunzi rușinat
cum se ascunde dumnezeu
când vede de ce e în stare creația sa
degeaba ne rugăm tatăl nostru
ne iartă greșelile noastre dacă noi nu vrem în ruptul capului
să iertăm greșiților noștri
în spatele unor ecrane căutăm potriviri
suflete pereche
am uitat că potrivirea e atunci
când stai față în față și ochii celuilalt au culoarea ta
când palma ta se potrivește cu palma celuilalt
când pașii tăi se potrivesc cu pașii celuilalt
ca ceasul olimpic ce-anunță perfectul 10

astăzi am să-ți vorbesc simplu
pentru ultima oară
pune degetul în coasta mea pune mâna pe rănile mele
nu sunt poetul cel așteptat
nu am fost și nu mi-am dorit niciodată să scriu
doar să-ți vorbesc și să vezi dincolo de cuvinte
poezia și premiile nu țin de foame sau de urât
poezia e doar o partidă de sex prin telefon
atât de mult a iubit dumnezeu lumea încât l-a dat la moarte pe fiul său
atât de mult te-am iubit încât te-am făcut lumea mea
și-am uitat cine sunt
sunt un om și ca orice om
am o parte bună și una rea
partea rea se trezește în fiecare dimineață și fredonează
fuck all the perfect people
partea bună se roagă-n genunchi pentru iertare
apoi își pune singurătatea la tâmplă

și trage