aș vrea să îmbrac rochia de lame a mamei
și să iau asupra mea toate nemulțumirile bolile ei
și critica insuportabilă
aș vrea să se facă liniște în jur și în casa noastră
aș vrea să-l ierte pe tata
să fiu altfel, nu un copil părăginit, care scrie poezii
degeaba
în apartamentul meu închiriat și plin de praf cresc trandafiri japonezi
și nu particip la evenimente de familie
aiurea în tramvai lumea se derulează ca un film prost
eu nu sunt ca acești oameni, nu îi cunosc prea bine îmi spun
îi privesc pentru prima dată cu alți ochi
sunt verii mei, sunt mătușile mele, indescriptibil de frumoase
sunt unchi ruinați și morți deja, îmbălsămați de alcool
pantofi cu toc și petreceri, copii, fraze spuse pe jumătate
ieri priveam cum sunt scoase mobilele
din casa unei bătrâne de vizavi
și în octombrie parcă s-a făcut mai frig, soarele
s-a făcut mai sticlos, hai să stârnim iar un război civil cu noi înșine
să fim mai calzi pe dinăuntru, să ne ținem de cald.