Erorile depreciază statutul vieții, îi terfelesc blazonul și îi desacralizează totemurile și artefactele, profanând concepțiile și preceptele înnobilării.
Erorile infiltrate în vocație dacă sunt exponențiale o coboară în platitudinile gestionând cu amatorism clișeele a căror redundanță evidențiază non-valoarea înțesată cu erori.
Erorile proiectează surogatele într-o viață covârșită de pseudo-urile în care se încuibă hibridul, inferioritatea, non-valoarea și erorile și care împing ființa în stagnare rupând-o de rețelele evoluției.
Erorile își desfășoară aberațiile în neofiții cu viziunea sfărâmițată de amatorism și când ating climaxul, acțiunea se dovedește a fi începută de superficialitate și finalizată de inferioritate, prin urmare se surpă în limitroful acaparând trogloditul în care provocarea erorilor este un mod de a fi.
Erorile sunt inferioare iluziilor, din ele nu se mai poate face nimic, în timp ce iluziile irizează înșelător în promisiuni fără tangență la viața care acceptă iluziile ca o formă de escapism.
Erorile pliate pe cotidian îndreaptă a fi-ul înspre orizontalitatea fără calități, viziuni, forțe transfiguratoare și evoluție, presărată cu hiatusurile prin care colcăie erorile ducând cu ele nimicnicia care destramă orice forme de satisfacții de natura plenitudinii care urcă bucuria în beatific.
Profesioniștii fac puține erori și când le provoacă le preschimbă în experiențe de viață și au forța de a manevra adevărurile cu scopul de a finaliza ceea ce nu poate fi definitivat cu brio decât prin luciditate, profunzime, asumare și specializare. În cazul lor în punctul culminant al unui obiectiv de anvergură se află succesul spre care își converg potențialul entităților lor interioare.
Erorile demonstrează în sens negativ o lipsă de sănătate a gândurilor care nu mai procesează veridicitatea, verosimilul, obiectivitatea și dreptatea, ci viciază și deformează adevărurile ce-și pierd forța persuasivă, doctrinară și dialectică.
Micimea este vulnerabilă la erorile care-i degradează statutul existențial, social și profesional și o exilează în spațiile insignifiantului care își învârte derizoriul în jurul unui 0 ființial având tangențe cu fatalitatea, adicția și suicidul.
Erorile ce devin arhetip înscriu viața între coordonatele jalnice ale neputințelor.