în vremurile astea curajul e nebunie curată
frica e un argument necesar
întru grăbirea prevenției din calea morbului,
spaima pune pe fugă mai lesne sicrie

m-am încuiat în odaie ca într-o minte de tâmpit
scriu, e un fapt pe care timpul îl știe
doar că azi vorbele mele îs pline de covid
cuvinte virusate, în trend, îmbolnăvind hârtia
albul i se pătează de palavre

clipa însingurată e un plod de eternitate,
intru acolo să pipăi nemurirea unui cuvânt
apoi iar se prăvale clipa lui mâine și strig
nemurirea cuvântului următor

pe când abia intrasem în haremul stihurilor
fecundam parcă mai lesne slova
neducând în spinare mormântul,
dumnezeule, parcă pe zi ce trece alung tot mai aprig aripile poeziei
acu na, că a dat și covidul în gânduri
clipa doar poartă eternitate-n poem

zău, m-am plictisit în spatele măștii
așezată pe gura cugetului și a peniței,
rostirea se face distorsionat
alungând îngerii cei cu fața la infinit din măruntaiele versului

scriu, scriu, scriu
dar parcă am uitat într-un ieri poezia