agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-11-11 | |
n-am să înțeleg niciodată senilitatea umană
ne trezim uneori și aflăm marele actor a murit marele scriitor a murit marele artist a murit preț de o clipă scurmăm în memorie - ca păsăretul înfometat din ogradă – ne chinuim să ne aducem aminte unde am auzit numele ăluia care s-a săvârșit „la cererea publicului” pe burtiere și wall-uri apar copii nelegitimi foste soții foste averi ori falimente răsunătoare (ca și cum toate astea n-ar fi existat în timpul vieții) apoi apar mormoloci care se bat cu pumnul în piept - de parcă sara pe deal clopotul bate cu jale – își aduc aminte ce chestii interesante au discutat într-o nu știu care noapte la nu știu ce crâșmă după nu știu câte carafe cu vin alți mormoloci se ivesc și combat mormolocii primari stai că nu e așa eu am fost prietenul lui cel mai adevărat eu l-am cunoscut cel mai adevărat totul devine o cursă în care la linia de sosire toți îl cunosc pe marele dispărut mai bine decât s-a cunoscut el pe sine urmează jocurile olimpice de reparații morale se difuzează în loop filme piese în premieră fragmente nemaivăzute din timpul vieții poze nemaivăzute cu animăluțele preferate antologii care să demonstreze cât de mare a fost în timpul vieții marele mort își vede de mica lui moarte fără să-i pese că ars gratia artis [] pe toate drumurile am tot urlat țineți-vă oamenii-n dinți cum își ține puii ghepardul țineți-vă oamenii-n dinți că alții n-avem trăim într-o dumnezeire indusă ce dacă-ntr-o zi unul din noi pleacă no problem facem alt om de data asta poate chiar nimerim asemănarea și chipul nostru când se întâmplă firescul ne batem cu pumnul în piept – de parca sara pe deal clopotul bate cu jale – le cerem socoteală cocoșați de durere de ce-ați plecat și ne-ați lăsat singuri (sunt sigur că ar răspunde ceea ce-l face pe dumnezeu dumnezeu e singurătatea) ne smulgem părul din cap aveam atâtea să spunem nimic mai fals tot ce trebuia spus în timpul vieții s-a spus cele nespuse sunt pentru cei nenăscuți ori nu există îmi spun adevărul până acum am trăit plus minus paișpe mii nouă sute de vieți fiecare zi pentru mine a fost o viață și-n fiece zi am repetat celor ce-au vrut să asculte suntem oameni și nu altceva pentru că nici măcar piatra n-ar suporta să însemne atât de mult pentru atât de puțini
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate