Jocul modelând viața ne învață cum să pierdem fără să fim învinși și cum să câștigăm fără să fim aroganți, lăudăroși și înfumurați, iar ideea de joc poate fi încastrată în succes care este jocul câștigat al competiției.
Non-jocul și-a pierdut ludicul în indiferența și nepăsarea față de mecanismele vieții ce ne conectează la întâmplări pe care a fi-ul le străbate cu brio dacă este înzestrat cu vocație, reziliență și obiective care reflectă jocul sinelui cu viața aglutinată de ființarea proprie.
Jocul dă un profesionalism ludic încercărilor, vicisitudinilor și obstacolelor ce ne pot face să pierdem sau să câștigăm, însă în pierdere se află un sens ce germinează în câștig.
Jocul responsabil antrenând pasiunea având conexiuni cu experimentarea inovatoare conturează competiției o fațetă atractivă, iar jocul cu cuvintele le înzestrează cu imaginativ sau reflexiv care urcă la superlativ dacă valoarea se integrează firesc și genuin în vocația pe care artistul o înzestrează cu meta-uri, extra-uri, supra-uri care rezistă exegezei.
Non-jocul nu atrage exigența, realismul, severitatea și inteligența și aplicat vieții o covârșește cu non-sens, neurastenie și apatie, căci non-jocul se conectează la distopie și omul lipsindu-i semnificațiile stenice ale jocului își pierde dorința de a câștiga și voința de a triumfa.
Jocul ne pregătește în cazul când pierdem cum să reacționăm și cum să ne folosim reziliența pentru a ieși din cercul pierderii și pentru a sonda cercul câștigului când ne învingem angoasele, stresul, anxietățile, obsesiile și slăbiciunile.
Non-jocul siderează inițiativa, spulberă inventivitatea care profită de jocul inteligenței cu aspectele existențiale și pliază uniformitatea ternă pe a fi-ul malformat de non-jocul care imprimă hibridul pe simulacrul ființial și dacă formează consistența vieții, aceasta îi prezintă omului non-oferte funeste și nocive, căci ele conțin dezavantajele, nefavorabilul și sterilul fulminante.
Pasiunea în muncă îi construiește o fațetă la care omul se racordează.
Când este în vacanță timpul curge în ritmul jocului, în timp ce la lucru timpul curge în ritmul responsabilității și a incumbării, iar la incidența dintre muncă și concediu se află jocul și cine îl stăpânește modelează competiția în satisfacția generată de triumful asupra provocărilor profesionale.
Non-jocul induce antiteza pasiunii și percepe în muncă coerciții apăsătoare, insatisfacții provocate de pierderile în jocul cu problemele de serviciu.