agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 145 .



Așteptare
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mircea2005 ]

2020-12-08  |     | 



Dumnezeu își dăruiește sine Sieși risipindu-Se. Se află într-o permanentă cedare a sinelui spațiului în care devine și timpului în care se află. În afara și în interiorul acestei constante căderi, Dumnezeu există ubicuu umplându-Se pe sine cu Sine, risipindu-și astfel Sinele în Sine. Dumnezeu este într-o continuă cădere în Sine spre a se înălța pe Sine. Înălțarea lui Dumnezeu din propria cădere nu este o devenire ori o manifestare și nici o direcție sau o limitare, ci o întreagă prezență de Sine în Sine înafara oricărui orizont aflat dincolo de cel mai intim interior al Sinelui dumnezeiesc. Corzile prin care Dumnezeu vibrează ca Sine pentru Sine sunt distanțe nedistanțate, ca notele unei partituri muzicale, care adăugă tăceri tăcerilor prin care se reprezintă pe Sine, adevărate simfonii pentru care omului încă nu i-au crescut urechi spre ale asculta. Muzica sferelor cerești și praful cu care se învăluie spre a putea fi văzute sunt amintirile pe care lumea le poartă ca formă despre ceea ce Dumnezeu era sau va deveni cândva, deoarece Dumnezeu nu poate fi în nici un fel, în nici un chip acum, fiindcă El este ceea ce este într-un constant atunci și mâine, adică într-o permanentă re-devenire și pro-devenire. Numai omul este într-un acum, acest acum omenesc însemnând ca fiind lipsit de trecut în aceiași măsură în care este ca fiind lipsit de viitor. De aceea Dumnezeul este numai trecut și numai viitor, pentru că pentru El clipa este starea Sa de permanentă împietrire, pe când, pentru om, clipa este un moment din trecerea sa prin eternitatea dumnezeiască, o topire, o risipire a ontologicei stări de a fi în piatră fără să fii piatră. De aceea omul este chemat să clădească pe piatră, să prelucreze sau să șlefuiască piatra brută, cu alte cuvinte să își afle rostul în lucrarea mântuirii, a împietririi, a lumii. Dumnezeu nu trece, nu devine, nu este nimic din tot ceea ce poate fi omul, pentru că Dumnezeu nu face nimic spre a se mântui pe Sine. Mântuirea este numai lucrarea omului. Însă omul lipsit de Dumnezeu, care se raportează pe sine propriului fiind, nu se poate mântui. Pentru aceasta omul trebuie să mărturisească, să strige, să urle, să facă în așa fel încât tot universul să se cutremure de reverberațiile vocii sale, voce care trebuie să anunțe prin cuvinte ca într-un singur cuvânt că în toate și în tot ceea ce este creat Dumnezeul alcătuiește dumnezeiește Sinele propriului Său sine. Este singurul mod în care omul dobândește sens, rost și scop. Altfel, lipsit de Dumnezeu, omul rămâne, pur și simplu, un gol imens în care Dumnezeu cade înălțându-se pentru a-Și dărui Sinele. Sau poate că asta este? Un dumnezeu în care Dumnezeu devine Dumnezeu. Altfel cum am putea vorbi despre Întrupare, despre Înviere, despre nesfârșire?!…

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!