o dimineață plină de contradicții mărunte.
două aplicații meteo
una arată grindină cealaltă ploaie extrem de rece
măcar s-au pus de acord că afară e minus un grad.
rememorez ziua de ieri a fost una extrem de proastă
pentru că nu ne-am întâlnit ca de obicei la trecerea de cale ferată
am dat vina pe o pisică neagră și grasă care mi-a tăiat calea
pe cele trei ceasuri rele ale zilei de marți
apoi m-am certat dumnezeu nu ajută superstițioșii.

de ceva timp am un text înfipt în cap ca un târnăcop
abandonat de un gropar beat pe un mormânt înghețat.
sincer să fiu nu-mi arde de poezie de proză ori ale asemenea.
n-am fost și nu voi fi niciodată scriitorul cel așteptat de poporul ales.
nu-mi dă pace și gata gândul că nu ți-am văzut silueta în lumina intermitentă a semaforului.
că nu ne-am dat binețe ca de obicei de parcă ne-am cunoaște de-o viață
deși n-avem habar unul de viața celuilalt. să nu uit. azi e ziua în care s-a montat primul semafor din lume. dacă aveai vreun dubiu s-a întâmplat într-o intersecție din londra.
o rugăciune scurtă ca un fum de țigară tras în grabă: sfântă rita fă ce crezi azi cu mine.

ultima dată ne-am văzut pe 8 dimineața.
neața și vocea ta a rămas în coastele mele ca sulița lui longinus.
era sărbătoarea acelor rupte aș fi vrut să-ți spun știu că ți-ar fi plăcut.
mai ales că toată ziua lucrezi cu ace. tot drumul până la serviciu
am adus ofrande imaginare obiectelor care ne fac munca ușoară.
pixurilor mele cu pastă roșie. acelor tale cu cateter. m-am rugat
să-ți meargă bine să ai o zi în care să găsești venele donatorilor mai ușor.

cu mine n-ai avut niciodată probleme. toată lumea spunea că ai o mână ușoară
că poți înțepa orice venă oricât s-ar ascunde. ultima dată mi se făcuse rău de la mască
te-am rugat atunci să mă ții de vorbă să nu care cumva. mi-ai povestit că ziua ta cea mai proastă la muncă a fost ziua în care ai avut un singur donator și ăla beat.
ca de obicei curaj să-ți vorbesc n-am avut. doar în capul meu purtam conversații tembele.
ți-aș fi spus că în lumea asta și în timpul pe care-l trăim s-a spus tot. s-a făcut tot. ce se întâmplă acum sunt doar imitații. toată lumea o ridică în slăvi pe rosa park dar nimeni nu spune că înaintea ei a fost colvin claudette. toată lumea e de acord că marie laveau a fost regina magiei voodoo dar nimeni nu spune că era o coafeză care bârfea cu nevestele celor bogați și de fapt asta era magia ei.

nu știu de unde nevoia asta cretină de a spune tot ce-mi trece prin cap. poate gândul că oricum nu vei ști toate astea îmi dă atâta încredere-n mine cum dădea pervitinul piloților din luftwaffe. singurul lucru de care sunt sigur: o femeie care știe să găsească o venă e musai să fie păstrată. dacă știi să găsești vena aproapelui atunci știi tot ce mișcă prin el. tot ce-l face aproape.