în zilele în care nu ești sunt mai nenorocit ca princip gravilo. trec hoțește peste calea ferată de parcă l-aș aștepta pe arhiducele ferdinand. îmi vine să trag la întâmplare în internaționalul de budapesta să provoc o conflagrație mondială dar sunt atât de nevolnic încât nici să mor nu-s în stare.

noaptea mă trezesc brusc mă gândesc la anii mei și-mi spun: you.re done. deja ți-ai trăit mai mult de jumătate de viață în curând se vor duce ai tăi apoi tu. asta dacă nu ai noroc să le-o iei înainte e mai bine să fii plâns de alții decât să-ți duci bruma de zile pe care-o mai ai cu bruma de lipsă ce ți-a rămas. așa că fă bine și pregătește-te. pune-te în ordine pentru că nu ești în finnegans wake ca să spui detașat: au trăit au râs au iubit și-au plecat.

*

interiorul măștii era mai umed ca un himen. ca de obicei treceam prin străzi prin clădiri prin întuneric și toate treceau prin mine așa cum dumnezeu trece prin oameni și nu-l oprește nimeni.
ca de obicei îți vorbeam. îți spuneam că viața mea e un sicriu suspendat sunt fiul tribului bo arheologii se minunează încearcă să dezlege misterul acestui ritual în care moartea vine pe dinăuntru.

cert e că am o singură inimă care mă face să ies în lume ca un lup ieșind din pădure după hrană într-o iarnă cumplită. cert e că am o singură inimă goală - o conservă de șprot cumpărată de la rușii din piața sud și desfăcută într-o cameră de cămin.

*
un salut și un zâmbet mare cât bimini. preț de o clipă am crezut că ți-ai schimbat mersul. nu știu dacă e posibil dar mersul tău mi s-a părut mai cald. de parcă ai fi știut că-ți scriu. n-a mai contat că la jumătatea drumului s-au stins neoanele și singurul mod în care îmi dădeam seama că încă mai sunt pe lumea asta era lumina fierbinte a țigării fumate pe jumătate. nu voiam decât să-ți fie bine.

dacă te încălzește cu ceva atunci când te simți inutilă gândește-te că eu aș putea să intru cu ușurință în cartea recordurilor ca omul care știe cele mai multe lucruri nefolositoare. la ce-mi folosește să știu câte oase are corpul uman dacă oasele mele nu-s în stare să-mi țină sufletul în picioare de fiecare dată când ne întâlnim. la ce-mi folosește să corectez la sânge zeci de manuscrise dacă atunci când trebuie să-ți vorbesc dau în mintea copiilor și vorbesc o limbă doar de ei înțeleasă.
la ce-mi folosește să știu cât argint avea nostra señora de las mercedes dacă sunt așa de sărac încât nici măcar sufletul meu nu valorează într-atât cât să-l vând pentru o clipă în care degetele tale trec prin părul meu.