singurătatea ucide nepăsarea.
de nicăieri nu mai vin întrebări,
te mişti ca o fantomă prin casă,
îţi ţiuie tăcerea-n ureche
şi-n nări de unde miros de aproapelea?

decembrie. doamne, al patrulea singur...
evit să aud pendula bătând
ultimile 12 secunde-ale zilei.
închid uşa dormitorului şi mă culc.

toate au un început şi-un şfârşit,
în toate există un decembrie...
în aşternut cuibărit, răvăşit muşuroi de-ntrebări
devin, stup culcat la pământ
cu roiuri de gânduri
amestecând prezent viitor şi trecut.

o jumătate de decembrie a mai rămas...
pe spate mă-ntind.
de la sine mâinile se ridică pe pernă
semn că sub haina boţită de trup
scânceşte copilul din mine a somn şi e bine,
rămâne maturul treaz să facă bilanţul
zilei, al anului, al vieţii în sine...

azi am venit la mormânt să-ţi aprind o candelă,
să fasonez trandafirul şi să înlătur
trupurile florilor moarte.
am închis ochii cu mâna pe cruce
şi te-am văzut în filmul vieţii noastre
şi m-a durut, m-a durut,
mormântul tău care sunt...

ziceam acum un an că cel care vine,
rotund, cu doi poli, va fi, nu-i aşa,
ca o planetă plină de soare, de viaţă, de...
dar doiul din faţa lui zero s-a dovedit
lentila neagră a ochelarilor de orb
şi mă doare întunericul lumii...

viată,tu... la jumătate e şi decembie-al tău
şi nu ştiu cât timp în el o să mai încapă...
la cât am visat, la cât mi-am dorit de la tine
şi cât s-a-mplinit, văd alba un bunghi
şi neagra cât roata şi asta mă doare...

decembrie, decembrie, de ce bre? de ce?...


15.12.2020