pătimirea iubirii ia loc în clipă ca-n viața asta cu destinație precisă
n-au mai rămas umbre pe ziduri de când norii au astupat lumina
ea-n lăuntru hălăduiește într-o electricitate a speranței
cheful luminii vine mâncând ciosvârte de iubire

cititorule, nu da demâncare ochilor verbul acesta cu miezul micuț
să se mărească-ntunericul în tine,
scriu cu cerneală neagră în albul ce așteaptă-n hârtie
se va odihni travaliul curând,
Domnul își mijește ochii în pergamente lumești, unde stă scris păcatul

ai dreptate, îți scriu cuvinte pe care le știi
din viața anterioară a clipei trecute,
iartă-mă că-ți repet crăciunul vorbelor pe-ntuneric
pe când Lumina izbește în piepturi să ne trezească inimile

cititorule, tu, veghetor al nimicniciei mele
cautăți alt sălaș de naștere a privirii,
aici e doar expectorare a unui sine amăgit de penița demonilor mici