‘Neaţa amică dragă, mă simt atît de bine în dimineaţa aceasta! M-am trezit la ora 5.00, necătînd că am plecat la culcare destul de tîrziu. Îmi servesc cafeaua cu lapte de dimineaţă şi ascult muzică (care al naibii de tare descrie sentimentele prin care trec eu acum, dar nu mă doare, încerc să primesc totul ca o situaţie ce nu a putut fi evitată). Afară e destul de cald, reieşind din faptul că cu două seri în urmă era un ger aspru, sunt bine îmbodolită, aşezată pe scaunul din faţa blocului în care îmi am habitatul. Se simte iarna, se văd podoabele acesteia, zăpada sclipitoare, ce se regăseşte pe pavajul din preajmă.
Încă mai am o relaţie cu EL, nu este ce a fost cîndva, dar mai bine aşa decît nimic. A rămas doar un timp limitat petrecut împreună, dar sentimentele sunt tot atît de puternice şi intense. A pătruns în fiecare atom din mine, dragostea faţă de EL îmi curge prin vene. Deja a devenit o obsesie, atît de vitală pentru a zîmbi, pentru a fi fericită.
Tot mai rar şi mai rar suntem Noi, tot mai rar ne oferim ceea ce avem doar unul pentru altul.
Oare crezi ca eu nu ştiu ce am generat prin faptul că m-am lăsat iubită de acest bărbat?
Ştiu, acum ştiu, dar recunosc, nu am ştiut, nici măcar nu am putut presupune ... Nu am avut de unde şti ca voi declanşa un război în mine, un război ce îl resimt ca ciocnirea între două forţe care acționează în sens contrar. Război între raţiune şi inimă, între adevăr dureros şi minciună dulce, între dragoste pură şi ură nedorită, între dorinţă sălbatică şi păcat recunoscut. Sunt în etapa cînd trăiesc într-un vino-dute continuu! Îl vreau lînga mine, dar mă doare ştiindu-l că fură timp din cealaltă parte, care este şi ea femeie, care are şi ea suflet, dorinţe, sentimente, durere.
Te rog, dragul meu jurnal, nu te grăbi, ascultă-mi vocea inimii mele, căci vocea raţiunii o ascult eu.
Pe cînd eram mică, vizionam serialele mult cunoscute de toţi ca, Maria Emilia, Santa Barbara, Sunset Beach, cu toată familia, chiar şi cu vecinii. Pe timpurile acelea nu cu toţii aveau televizoare, ne îngrămădeam la ora rezervată vizionării serialului, ne aşezam fiecare la locul său, căci deja ne obişnuisem cu locaţia fiecăruia dintre noi în timpul acestei manifestări de sentimente şi trăiri ale vieţilor omeneşti (prea frumos spus pentru un asfel de serial, dar fie). Am crescut cu aceste seriale bogate în sentimente şi lacrimi. Din toate acele scene televizate, mi-a rămas doar una în memorie şi în interiorul meu, de ce oamenii care se iubesc nu sunt împreună??? Eram convinsă (de naivitatea şi puritatea sufletului neatins de greutăţile soartei) că dragostea ne este oferită pentru a o împărtăşi cu cei dragi, să fim fericiţi împreună cu cei scumpi sufletului. Eu am crescut avînd în mine convingerea că a iubi înseamnă a fi fericit. Dar nu a fost să fie aşa. Dezamăgirea a început de la parinţii mei, apoi relaţia ostilă cu fratele meu, după care a urmat şi căsnicia mea, care m-a remarcat destul de mult. Fiind în fugă pe lînga toţi băieţii ce roiau pe lînga mine, m-am oprit exact la cel mai rău exemplar, lua-lar naiba de bumerang. Avusesem un băiat ce m-a curtat ani de zile, de cînd eram copiliţă, pîna crescusem fată mare. Şi iată, el îmi promise, fiind decepţionat de insensibilitatea manifestată, că voi da peste un băiat rău, de la care eu deja voi cerşi dragoste şi stimă, aşa cum o făcea el la momentul acela. A avut dreptate.
Acum totul e reciproc, doar că prea tîrziu pentru noi doi, EL are familia sa, bună sau rea, dar e a lui, EL şi-a creat-o cu anii. Pe de altă parte sunt eu, eu, cea care îl fac să se simtă scump pentru ceea ce este, dar nu şi pentru ceea ce poate oferi; cea cu care a descoperit adevărata întruchipare a dragostei; cea care îl face să zîmbească şi să fie sincer fără a controla ce spune, ce face, cum o face; cea care l-aş urma şi în gaura de şarpe doar pentru ai fi alături. Sper ca într-o zi mă voi ierta pentru că am ales cu inima şi nu cu raţiunea, recunosc că e vina mea! M-am lăsat pradă sentimentelor şi dorinţelor omeneşti. Azi sufăr, pentru că îmi dau seama cît de mult iubesc şi greşesc iubind acest bărbat, dar oare am avut eu posibilitatea de a alege să iubesc anume acest bărbat sau un altul???
Sau crezi că aveam planificat în calendarul vieţii, să sufăr pentru a-mi da seama cît de mult iubesc un bărbat ce nu mi-a fost sortit decît să îl ştiu cît de scump îmi este şi să nu îl pot avea! Nimeni nu este perfect, dar EL s-a dovedit a fi sufletel meu, cu defecte perfecte, şi dacă e să cred spusele LUI, eu la fel sunt imperfectul perfect pentru Măria Sa. Fug, sunt iarăşi în întârziere! Pa pa.