16.02.2021
Neaţa, amică scumpă, te-am lipsit o zi de relatarea unei povestioare ale vieţii mele. Sunt mămică, muncesc, mai am şi prietene cu care din cînd în cînd mai stăm împreună, nu prea ne ajunge timp pentru a ne vedea mai des la o cafea sau la o bere (totuşi vara e mai plăcut gustul berii reci ce îţi potoleşte setea, provocată de căldura anotimpului dogoritor, decît cafeaua fierbinte savurată pe timpul răcoros). Şi iată-mă din nou alături de tine, alături de filele tale albe care aşa şi se cer completate. Pentru a-ţi creea o impresie mai bună despre mine, mă voi ţine de cuvînt şi îţi voi relata mica noastră păţanie, ce s-a petrecut exact un an în urmă, ceea ce presupune a fi o seară perfectă alături de bărbatul perfect (pentru mine este perfect, doar îl iubesc eu, deci nu-i numai decît şi asupra ta să producă un astfel de efect). Deşi am sărbătorit acest eveniment mai devreme cu o zi, efectul a fost unul de neînlocuit şi dacă m-ar întreba cineva cum arată O zi perfectă a sărbătorii Valentine’s Day, aş repovesti acea zi plină de amuzament şi sentimente sincere.
Joi, 13 februarie 2020, eram pe buletin medical. Mi se îmbolnăvise micuţa, o viroză de nu mai ştiu care, căci de multe viroze a mai avut sărmana parte şi, prin urmare, am avut şi eu norocul de acea viroză rea. Rea, pentru că am avut febră ambele, am suportat-o destul de rău, deşi micuţa a fost mai puţin afectată. Mama mea pe timpurile acelea locuia cu noi împreună, pentru a se reface după intervenţia chirurgicală ce a avut-o la piciorul fracturat, piciorul drept. În sat, la casa părintească, nu erau (nici nu sunt) condiţii tocmai prielnice pentru o persoană ce îi este dificil să se deservească de sine stătător. Prin urmare, am trăi timp de mai bine de 3 luni, toate trei împreună, într-o cameră cu o singură cameră. A fost dificil, nu voi nega, o experienţă nedorită a fi repetată.
În multiplele perioade ce mă aflam pe buletin medical, Măria Sa, îşi luase obiceiul de a mă vizita după ce îşi sfîrşea ziua de muncă, măcar pentru a-mi spune două cuvinte, dar mă vizita. La fel procedase şi în acea zi, mă telefonase să ies pe cîteva clipe afară. Cît fusese mămica la mine, nu se ridica sus, să nu deie cumva ochii cu ea, situaţia familiară nu îi permitea acestă onoare.
- Nu doreşti să bem o cafea? Hai să mergem undeva!
- Da, aş vrea mai mult decît îţi imaginezi, demult nu am mai ieşit undeva! (măcar şi la benzinăria noastră, de unde cumpărăm acele plăcinte delicioase).
- Du-te şi îţi pune deasupra o haină groasă, nu te găti, nu te schimba, hai repejor aşa cum ieşti!
Îmi aşterne un sărut scurt şi pasional pe buze înainte să cobor din maşină. Deja eram la un metru de EL cînd aud cum îmi spuse pe o notă amuzantă:
- Să nu te schimbi, mergi aşa cum ieşti, mai înţeles? Apropo, arăţi destul de bine, deşi ştiu că eşti puţin răcită! (şi îmi face din ochi, şmecherul, ştie bine cum să mă ia cu bombonica).
Eram îmbrăcată în pijamale de casă, formată din pantaloni şi bluză, părul prins într-un coc dezordonat, cu fire rebele prin toate părţile. Îmi port părul frezat bob-carre scurt, deja de vri-o cîţiva ani îl port doar aşa. Intrasem repejor în casă, adulmecînd mirosul apetisant de mîncare abia pregătită, dar las de o parte pofta de mîncare (pofta de EL cîştigă indiscutabil în faţa oricărei alte pofte) şi îmi anunţasem mama, precum şi ghiocica micuţă, că voi lipsi un timp foarte scurt. Dar avusesem grijă să le avertizez să nu ia masa fără mine, mă gîndisem că voi reveni în maxim jumătate de oră. Îmi schimbasem doar papucii, eram în ciupici şi mă primenisem (aşa cum zicea bunica mea, Dumnezeu să o ierte) din halatul de molton în paltonul cel de iarnă.
Am ieşit în grabă mare, sărutîndu-mi drăgostos ghiocica. M-am urcat bucuroasă în maşină, bucuroasă că voi petrece ceva timp şi cu EL, căci pe perioada cît a stat mămica la noi, întîlnirile deveniseră şi mai rare, deşi aveam cu cine lăsa fetiţa pe timpul absenţei mele, nu aveam posibilitate de a ne vedea în alte condiţii. Cînd m-a văzut că nu îmi schimbasem decît haina de deasupra s-a bucurat mult şi avea o sclipire şmecheră în ochi, pe care eu nu o percepusem la momentul acela. Ne-am cuprins, ne-am mai sărutat odată tandru, (ca de fiece dată), apoi sunetul motorului care devenise mai intens mă anunţase că deja pornisem spre a savura cafeluţa. Şi uite că sunt plăcut uimită cînd văd că maşina virează în direcţia opusă celei intuite de mine. Cînd am ajuns pe dealul de unde se vede tot oraşul, locul ce l-am descoperit cu EL şi pot să declar că este cel mai plăcut şi încîntător peisaj pe care îmi placea să îl admir împreună cu EL, am înţeles că totuşi voi avea parte de o surpriză plăcută (vai de mine, eu sunt îmbrăcată în pijamale, sunt necoafată, offfff). Acest deal este numit “ Гара любвь” – coasta iubirii. Oraşul în care îmi am domiciliul este situat ca în văgăună, este un habitat împrejmuit de dealuri. Acest deal al iubirii oferă o privelişte minunată a întregului oraş cînd se aşterne noaptea. Şi iată, aici în sînul naturii frumoase, este ridicat un restaurant cu geamuri enorme, poziţionate spre pliveliştea rîvnită, ce dă vedere spre oraşul văzut ca în palmă cu toate misterele sale ascunse în noapte. Nuştiu cine este patronul acestui restaurant construit pe dealul acesta, dar pot spune cu siguranţă că este un om ingenios şi şmecher.
- Tu ce glumeşti? Tocmai în aşa hal trebuia să mă aduci aici, eu de atît timp îmi doream să vin aici cu tine şi tu, ai insistat să vin aşa? Mă simt ca o mătăhală!
- Mătăhală? Arăţi fericită şi eşti frumoasă, chiar eşti o femeie frumoasă, nu ai nevoie decît să fii tu, cînd vei înţelege că eşti o femeie deosebită! (mai ţii minte, asta e fraza lui rostită cel mai des pentru a-mi aduce informaţia la subconştientul meu, informaţia că sunt femeie, în deplinul sens al acestui cuvînt).
- Eu nu pot intra în halul acesta în acest restaurant, era un vis pentru mine să fiu aici cu tine, nu... nu voi ieşi din maşină!
- Bine, dar am o aşa întrebare. Cîţi din locuitorii acestui oraş au avut îndrăzneala să se prezinte aici în felul acesta? Noi vom avea amintirile noastre, de care ne vom bucura mereu, suntem diferiţi de restul, dragostea şi relaţia noastră e deosebită. Am o experienţă de viaţă mai mare decît a ta, mult mai diversă, dar acum vreau asta, să merg cu tine aşa cum suntem la moment! Te apuc de mînă şi mergem! (am dat de naiba, căci are dreptate şi îmi doresc să intru în acest restaurant, aşa, cu EL de mînă).
E atît de tîrziu, trebuie să te las, mai continuăm apoi... risc să întîrzii la muncă... nu de alta, că nu mii atît de dragă munca mea, dar am responsabilităţi, am un mic îngeraş de crescut! Trebuie...