Se rupe sufletul în nouă
Tu poţi să-l mai lipeşti la loc
Din brumă faci să fie rouă
Şi bezna nopţii o faci foc



Din poveşti nemuritoare
Câte vor ajunge, oare
La mintea şi la inima ta

Spune tu, omule, cu decor şi cu poveşti
Dacă nu ar fi cuvinele, cum aş face să-ţi amineşti
Toate zilele pe care le iubeşti?
Întunericul şi lumina foşnesc a cântec
Şi-a lătrat de câine

1.

Poemul lăsat la dospit
Dă pe dinlăuntru şi pe dinafară

Într-o vizită în sufletul meu
Am aflat cine cântă mereu
Da, da, daaaa
În sufletul meu
Cucu cântă mereu
Cântă şi marea,
Cântă şi zarea
Cântă tăcerea gândului
Oprint la mijlocul rândului scris
Undeva-cândva în vis

Zburasem, de mai multe ori, printre copaci
Era zborul care mă obosea cel mai mult
Teama de-a nu mă izbi de copaci
Mă urmărea precum cântecul cucului

Ce crezi tu că este cântecul cucului?
Nimic altceva decât chemarea cucului

Căutându-mi cioara de la Timişoara
Am dat peste-un văl de poezie
Pe care, în bătaia vântului, l-am croit
Cu foarfeca mare de croitor

Zborul se aşternuse
Aşternutul se mototolise
Ca după o noapte albă petrecută
Pictându-te-n culorile dragostei
Fereastra-i deschisă spre plaja cu suflet
Prin ea pătrunde o mireasmă de mare şi de fân
Un copil aleargă pe plajă să înalţe un zmeu,
Pictam din interiorul meu cu roşu, portocaliu, alb şi albastru
Tu aveai răbdare cu mine, povestindu-mi din viaţa străzii
Şi din viaţa noastră de zburători prin uneori

2.

Şi totuşi, Ea îl călătoreşte pe Acum prin Amintire
Aici sunt corăbiile mele. Clipa lungă vorbeşte de bine
Lătrătoarele mele şi pictura
Fac jocul secund cu poezia şi aventura

sub semnul unui diez
dintr-un crez
s-au adunat cântările
pe portativ
acum
ca atunci când am zis:

taci tu, gândule subțire și albastru precum marea
treci de strada pietruită și coboară pe cărarea
cea pe care, dimineața, inima-ți atinge zarea

Din toate visele tale, cel mai frumos vis este viața ta, pentru că-n ea ai pus semințele roadelor tale și nu te-au deranjat nici gesturile lui Niciodată și nici Întotdeauna nu te-a obosit… și uite așa, din seminţele pe care nu le separă Vântul Stradelei , acum le pune-n rânduială clipa lungă, ca o briză, de pe Plaja Tympului…


La cuibul lebedei rămasă singură
însoţindu-l pe Inorogul Alb
ascunsă de privirile flămânde
în scoicile fragile şi plăpânde
clipa lungă vorbeşte de bine

tu eşti o rază-n cerul meu de-atunci
eu sunt precum năluca între lunci
şi de-ar mai fi să zic piramidal
aş zice că sunt câinele astral

se întâmplă uneori
ca Infinitului să nu-i rămâna loc
din cauza unui punct

şi atunci
el se întinde pretutindeni
cu toate acestea tu nu-l găseşti nicăieri
după o vreme
când oboseala ajunge aproape
îl cauti în stâncă, în piatră şi-n apă
dar niciodată nu vei mai da de cel de la început

ţine-mă de vorbă-n cuvintele mele
nu lăsa singurătăţile să sară pe tine
urcă în barcă, vâsleşte spre arhipelag
pe ţărm este iarăşi seară
şi lumea-i la mal

3.

Şi, şi, şi, până la si

De Buna-Vestire, Vestitorul m-a învrednicit şi pe mine
Să fiu părtaş printr-un mesaj email, trimis de la inimă la inimă
Mesaj pe care-l transmit mai departe împreună cu această carte
Scrisă cu multă dragoste, dintr-o nemărginită dragoste
Din viaţa lui Iovitzu
Carte de suflet pentru suflet
Cu lansarea cărţii în una din Casele Domnului din NY
După cum, din fericire, se poate vedea aici

https://www.youtube.com/watch?v=TexpLNLqtJI

Şi,...
Şi dacă,...
Şi dacă n-ar fi,...
Şi dacă n-ar fi pământul
Şi dacă n-ar fi Cuvântul
Şi dacă n-ar fi cântecul
Şi dacă n-ar fi tăcerea
Şi dacă n-ar fi cerul şi pământul
Acesta-i şirul de cuvinte
Pe care ziceam cândva
Să-l citeşti cu voce tare
Fă-ţi încălzirea vocii
Cu o vocaliză
Sau cu un psalm ca acesta

Fericit bărbatul care n-a stat în sfatul necredincioşilor

De aceea-mi place
Când stabilim o întâlnire,
Să nu folosim nici un dacă
Nici un de ce
Şi când pictez cu albastru
Să fie albastru fără cusur
Cum este albastru stelar
Cu 1111 nuanţe
Aşezate în grupe de câte 17
Calculează şi tu câte grupe ar fi să fie

Ca o pânză de păianjen din ungher imaginar/ ţese gândul amintirea cu pictura unui zar/ Şi totuşi,...

cu versurile ardeleanului de la mare
ai pictat pălăria fumătorului de pipă

Între corăbii, pescăruşii zboară să prindă cântecul primăverii
Dintr-o cabină , Nostalgia cântă la violoncel
Pe plajă, iluzia aleargă, aleargă, aleargă, cântând


4.

Acum o cupă-i iarăşi plină cu apa prefăcută-n vin
Trecut-au ploile de seară şi s-a făcut din nou senin

Croitoreasa licuricilor ştie mai bine ca mine.
Ea a copilărit în atelierul de croitorie într-o bucurie,…
Nimic nu este întâmplător,... apăsarea pe realitate este singurul gest
care face sămânţa gândului roditoare,...


Şi nu te mai da-n leagănul ipotezelor colorate cu pensula înmuiată-n culorile Infinitului
Că l-ai văzut pe Cocorul, cum se dădea de ceasul morţii să explice-n limbajul rugăciunii
Cum şi de ce înnfloresc merii, perii, caişii, cireşii, vişinii, salcâmii, castanii şi prunii
Cum şi de ce cântă aşa frumos mierla, ciocârlia, cintezoiul, turturica şi Aurica
Fata lui pitica fără nume de pe aleea ţiganilor din cartier
Zici că nu l-ai văzut; nu l-ai auzit şi nici pe Cocoru nu-l ştii
Dar o ştii foarte bine pe Aurica, femeia lui Nea Gheorghe Brichetarul
Cea care are grijă de măgarul cu pălăria lui Văsălie de la librărie
Care vinde, pe pălincă, revista cu versurile ardeleanului de la mare
se întâmplase
ca pe adresa caisse
din grădina cu vise
cineva să-mi răspundă
la chestionarul lui Proust-Pivot
moment care corespunde
intervalului cu "lema gestului"
din dilema veche

https://en.calameo.com/read/00007733307a03a9450f4

5.

Şi, începând de azi, sămânţa lui şi , pusă în pământ roditor, va înflori

şi am rămas cu vorba aceea, şi
şi făcea legătura cu vrute şi nevrute
şi m-ai prins cu inima de piatră
şi o picătură de ploaie căzu pe pleoapa ta
şi picătura se făcu un abur
şi aburul plutea deasupra apelor
şi băteau în mine valuri şi rupeau tăceri târzii
şi din jocul cu mărgele bănuiam că nu mai vii
şi călăream radicalul precum soldatul care fugise din cazarmă
şi uitasem pe o masă tolba cu săgeţi si-o armă
şi ai grijă de îngerii scării, zicea mama
şi când visezi că zbori ia şi îngerii cu tine
şi înțelege-i cu inima

Când eram copiii părintelui din Voivodeni
Pe fratele meu, Nicolae-Puiu Popovici îl simţeam
Ca pe un frate geamăn, mai mare ca mine cu câteva clipe mai lungi de trei ani
Care, deşi mama mi-a spus că m-a născut înainte de vreme, căzând cu mine pe scară
Eu, mai visător şi mai mămos, am prins bucuria scării, făcând din ea o scară a vieţii
Pe care, zi de zi, se rostogoleşte bila mea albastră, la prima oră a dimineţii
Nu ştiu de unde aveam eu idee ce este aceea catedrală
Dar ziceam că mă fac preot de catedrală şi Puiu zicea că se face Clopotar
Asta este. Când eram mici ştiam clar ce dorim să ne facem în viaţă
Mai târziu am văzut că de fapt omul devine ceea ce viaţa face din el


ieri zbura prin cer o frunză ce căzuse din cais
adunând în mine golful smuls din ţărm înalt de vis
unde-am rătăcit cărarea şi-am trecut de Infinit
şi din solzul unui peşte am cântat despre iubit


şi, în mine, ţărmul naşte-o mare din care fuge o cărare spre izvoare
şi după şi după şi după şi,… până la si, de unde începe cântecul
şi acum, după ultimul şi să terminăm cu o scrisoare de la domnişoara Adela

6.

“Stimate Domnule (P),

În ultima depeşă chiar că s-a adeverit ce-am presupus nu numai eu, ca să vă spun acum adevărul, ca să vă bucuraţi şi dvs., câtă vreme toţi din casă ştiu ce bucătar sunteţi, cum îi uimiţi pe oaspeţi cu scoici umplute cu bigudiuri, cu săbii de samurai unicat, vorba ceea, la tavă, umplute la rândul lor cu cercei rari purtaţi de înţelepţi în Asia Mică.”
şi pe care o voi numi, de aici încolo, Domnişoara A, de la Timişoara,
şi mai simplu, Domnişoara

7.

Şi când spun copilărie, o poartă mare de lumină se deschide spre Infinit
În spatele căreia se aşează toate , cuminţi şi colorate, ca un cântec al vieţii
În pregul unei dimineţi de duminică a cărei filă de calendar este scrisă cu
O lacrimă albastră de nostalgie, pentru copilărie.
De la Croitoreasa licuricilor mi se trage sentimentul acesta. de bucurii
Pentru flori, muzică, câini, oameni, copaci, păsări şi fotografii
Şi toate aceste şapte corzi vibrează în sufletul meu de violoncel
După cum cântă îngerul meu păzitor pe el,…
Tu, Croitoreasa licuricilor, mi-ai adus aminte de toate acestea
Azi, în calendar, este duminica comemorării Martirilor Prigoanei Comuniste
Evrei 11: 24-26,32-40
Ioan 20: 11-18; Ioan 1: 43-51
Iov 8:6
dacă eşti curat şi fără prihană, atunci negreşit, El va veghea asupra ta şi va da înapoi fericirea locuinţei tale nevinovate.

Iov 22:21
Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire.

Ezra 8:21
Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru tot ce era al nostru.

Motanul meu, Domnul Picasso este ispitit
De oala cu pensule de lângă şevalet
Şi de oala cu creioane colorate,...


Constanţa, vineri, 19 martie, 2021
(După imaginile de ieri, din NY)

Domnului Alexandru Popovici, cu dragoste

Pe principiul ştafetei echipajelor
De aici, din barca vietii, la prima oră a dimineţii
Îti trimit prima clipă din ora de vară
Cu care aplic tehnica teoremelor de prelungire
Şi fac din ea o clipă lungă până-n seară
Când vom vedea noi ce-o să mai facem cu ea,...
Fishing Boat II Painting by Horacio Cardozo



De aici, din versul tandru
Se născuse Alexandru
Un fecior ca din poveste
Luna plină stă pe creste
Luminând anii prunciei
Păr de aur, cânt de graur
Viguros precum un taur
Şi acum când toate-s bune
Între şi-uri puse-n şir
Îţi trimit floarea iubirii
Un boboc de randafir
Cu parfumul lui din lume
Basmului ce stă-ntr-un nume
Ca pălinca cea de prune
Alt parfum, altă tărie
Binecuvântează Sfântă Fecioară Marie
Cu toate urările de bine
Cu sănătate şi poftă de viaţă
Cu daruri multe, ca la piaţă
Zic acum o întrebare
Dacă nu ar fi cuvinele, cum aş face să-ţi amineşti
Toate zilele pe care le iubeşti?
Îţi aduc aminte aminte momentul cu desaga plină de pepeni
Care stătea-n cârca mea de-mi scotea ochii ca la melc
Iar tu, privindu-mă cu îngrijorare, cu glas de înger, mă întrebi: ce-i Moşu?
Dând desaga jos de pe umăr, îţi zic. Ce să fie? Ţine asta şi vezi, ce-i.
O lună plină deasupra mării face-o clipă lungă ca o cărare
Întunericul şi lumina foşnesc a cântec
şi-a lătrat de câine
La mulţi ani!

https://www.resursecrestine.ro/poezii/78436/ce-scoala-nalta.
https://www.resursecrestine.ro/poezii/78379/a-venit-un-om
https://www.resursecrestine.ro/poezii/19060/a-trai
https://www.resursecrestine.ro/poezii/16047/am-cautat-iubirea

Constanţa, Duminică, 28 martie, 2021