de mine se apropia un om a cărui umbră creștea
cu fiecare casă
de care
trecea gata să mă acopere
în interiorul ei erau dealuri și păsări
și ape repezi
și ferestre cu perdele albe prin care ghiceam oameni care făcuseră parte din viața mea
frații pe care nu i-am avut niciodată
surorile despre care nu am auzit niciun cuvânt bun
sau părinții zilelor în care nu mi-a fost niciodată foame
toate acestea aveau un sunet de acoperiș de pe care se topea zăpada
alungând orice îndoială cu privire la iarnă
nu era anotimpul deciziilor
nici al înfrângerilor
era ocazia vieții de a demonstra că lumea nu s-a născut din nimic
că în spatele fiecărei emoții stă o femeie frumoasă
neînduplecată în tinerețea ei ancestrală
că semințele ce nasc idei sunt proprietatea nopților reci
când flăcările se dezlipesc de pereții camerei
și fac tavanul să crească
să crească
intenționat
parcă pentru a prinde precum zece oameni un iudeu de haină
zicându-i
vrem să ne închinăm și noi dumnezeului vostru