Am avut o prietenă din copilărie în curtea Elena Doamna... Undeva la "5 drumuri" aproape de sinagogă și Comunitate, din Iași! "Curtea copiilor" aș putea spune. Cred că eram vreo 40 de copii de diferite vârste, dar copii jucăuși, impulsivi și cu povești, unele deocheate prin beciurile blocurilor! Mama mea, de ziua mea, îi chema pe toți copiii din curtea blocurilor și le împărțea cireșe și tort, cădea de solstițiu. Mai toți știam cam ce se întâmplă prin vecini și de ce atmosfera era cam încărcată între ei, poate suspiciune, poate altceva. Se cam fura... Rufe, orice! Mama creștea găini în curtea dintre blocuri, și noi eram atente la păsări. Aveau un nume... Să nu fugă din curte, eu și sora mea le păzeam. Fratele meu avea școala departe, și oricum era mai mare decât mine cu 6 ani... Dar, de Crăciun, ne-a spart beciul se pare un vecin, Ursu, și ne-a furat toate găinile... Alteori am aflat că un băiețel blond, de 5 ani, a fost călcat de tramvaiul care trecea prin fața casei. A ieșit pe poartă și a fost prins între remorci. Tare am fost necăjită, țineam la el. Era copilul perfect pentru reclame pentru copii. Mai târziu mama lui a născut un alt băiat, dar nu semăna cu cel decedat. Dar povestea prietenei mele e și mai încărcată de emoții! Cântam amândouă pe scrânciob, făcut de tatăl meu pentru copiii din curte. Avea o voce deosebită. A mea, chiar dacă cântam la vioară și puteam scrie după dicteu la pian, vocea mea nu urca decât o octavă! Doar mama mea avea o voce de artistă, când lucra croitorie sau mă îndrepta la vioară. Cânta perfect nota mea de pe mi... flageolete etc. Deci cântam amândouă, eu și Tania: Am o țară mult iubită // tra la la la laa! // Republica e numită // Tralala la la la la! Și tot așa, dar nu la orele de vârf, pentru că strigau vecinii! Urmăream o familie, Rudolf, din blocul vecin. La Gigi cel Frumos venea și Rodica Mandache! Ne urcam pe pereți ca să vedem înăuntru, dar după un timp el a murit foarte tânăr, de pancreatită! Eu eram tare zvăpăiată. Urcam în copaci să mănânc fructe aproape crude, m-a mușcat un câine până la urmă, am făcut 25 de injecții în burtă, câinele turbase cred... Cum am putut să mă urc pe schelele puse în jurul blocului și să sar de la etaj crezând că-s pasăre? Mii de ace în picioare, dureri în tot corpul, și asta la 11 ani! Nimeni să mă ajute, doar nu am fost pisică în viața de apoi? Prietena mea, Tania, era prin preajmă... Mai mult, am jucat și fotbal și am bătut un careu așa că, fiind fără papuci, mi-am rupt degetul mare de la picior... Am stat în ghips 3 zile, după care am tăiat singură ghipsul cu foarfeca, cu toate că trebuia să-l port o lună. Drept care s-a sudat prost și acum sufăr la schimbarea de vreme. Dar nepotul meu de 14 ani a repetat figura cu pasărea, a căzut de la etaj, cam 9 metri, într-o dimineață, de după Iom Kippuor*, 2020... probabil nemâncat, soarele l-a orbit și a căzut de pe parapet, pe spate! Pe timp de corona a învățat numai pe Zoom. Aproape un an a stat cu un aparat metalic pe picior, iar acum e în refacere! Dar uneori genele se transmit, sper să nu semene total cu mine.
Prietena mea Tania era ca o soră, dar uneori mă gândeam la ea altfel... Chiar la nunta mea am pus-o în prim plan să cânte un cântec italian la microfon odată cu orchestra angajată. Atât demult o admiram și eram convinsă de talentul ei, pentru vocea și frumusețea ei. Dezamăgire mare. A cântat fals, cu un ton mai sus, nu s-a acomodat cu orchestra... Deci microfonul o speria! Prima audiție se terminase trist!
Tania va dispărea din viața mea nu din cauza asta, ci din alte motive mai supărătoare! Un belgian urâțel și cu burtă s-a îndrăgostit de ea. Iar Petre, fratele ei, a vândut-o pur și simplu prin măritiș forțat. Copilăria ei se terminase. Nu am mai auzit de ea mult timp. Știam că e în Belgia, doar atât! După mulți ani am întâlnit-o, prin 1996, la Iași... Parcă Cel de Sus ne-a aranjat întâlnirea în fața vișinului meu de sub geam, atunci uscat și prăpădit! Venise și ea să-și revadă copilăria... Eu din Israel, ea din Belgia. Era mai frumoasă ca înainte, șatenă, cu ochii mari, păr tuns franțuzește, rochia albastră mulată pe corp, slabă ca un manechin și foarte înaltă. Doamnă în toată firea, dar cu un surâs amar pe buze! Mi-a povestit pe scurt doar că soțul ei a fost pedofil, avea cu el doi băieți, dar după divorț au fost duși la o școală specială în Spania. Deci a rămas singură și disperată, pe stradă pur și simplu, ca emigrantă, poate fără statut oficial în Belgia... Într-o zi, într-un bar belgian, a întâlnit un evreu cumsecade, mai în vârstă, cu copii, dar fără nevastă. I-a cerut ajutorul. A luat-o la el acasă unde se pare că a prins rădăcini definitive, iar acum e fericită! N-am mai văzut-o de atunci, doar la Ierusalim, la lansarea cărții mele, "Rebela din Haifa", am fost interceptată de scriitorul Cătălin Mihuleac, din Iași, care a ținut să-mi dea vești despre Tania și chiar un număr de telefon. Dar numărul nu a răspuns niciodată! Poate, într-o zi, lumea virtuală ne va aduce aminte de copilărie! Mereu caut nume pe Google, dar mai toți sunt dispăruți în neant... Așa cum dispar prieteniile târzii pe timp de corona Delta+!
Bianca Marcovici
10/07/2021

*Ziua iertării păcatelor, zi de rugăciune și postire-în ebraică