doctorul scoate multe dintre lucrurile uitate
stânjenit de precizia lui
văd obiecte ce nu îmi aparțin dar pe care amprentele mele
oferă o imagine unică
cezar trecând rubiconul
convins că minciunile încă ajută

un truc pe care l-am învățat
de
pe străzi
nu sărbătoresc sâmbăta morților
să nu mă trezesc în vreun spital salivând
cu nevoia de litium
aștept luna în creștere și mă rog într-un mod
neplăcut lumii
sufletul nu mai are nevoie să se miște
dintr-un corp în altul

nu cred în reîncarnare
conform celui de-al șaptelea amendament iar dacă voi spuneți
că nu există îl voi scrie în drum spre
locul de muncă
acolo
unde
mă joc cu viețile oamenilor

iubirea mă face mândru de istoria noastră
cu ieșiri violente
între clinici psihiatrice și case adoptive
accente grave precum grațioasa umbră a ceea ce-ți dorești să fiu
îmi umple mintea de goluri pe care nu aș fi bănuit că trebuie
să le umplu
trag de un colț al camerei
să intre ninsoarea
ca într-o japonie medievală, expusă blestemului
fierului
număr câți oameni de zăpadă cresc seduși
de urletul lunii

insomniile mă fac mai puternic
descopăr cuvinte ce aleargă în picioarele goale
instinctele vor pune stăpânire
și voi distruge tot ce ating