agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-07-16 | |
Mi-ai spus odată de fiicele care rănesc –
citiseși tu o carte – eram la Piața Romană și ne dogorea asfaltul sub tălpi tu în dreapta mea, la cei 1,56 metri ai tăi, cu părul blond așa cum te știam de mică și n-am fost suficient de bună ca să-mi sting clocotul sângelui în tâmple. Nu te-am mai văzut demult. Mi-am amintit de singurătatea camerelor înșirate una după alta șifonierul de PAL care mirosea a tine cum îți strângeai lucrurile din el în miez de noapte și credeam că nu o să te mai văd niciodată. M-ai întrebat dacă aș vrea să rămân cu tine și ți-am spus că da – cum aș fi putut să-mi imaginez viața altfel? – chiar și în zilele când nu mă simțeam la fel de iubită mâna ta era sfântă chiar și-atunci când lovea gura ta vorbea doar drept chiar și-atunci când țipa chiar și-atunci când îmi spunea că nu m-ai vrut de fapt și nici nu trebuia să fiu și nici nu m-am născut blondă cu ochii albaștrii nici nu m-am născut cu toată inima și puține lucruri m-au durut mai tare ca atunci când mi-ai spus printre hohote de râs că sunt și urâtă și proastă. Dar tu erai fără de pată. Nu am înțeles atunci că erai doar un om. Am plâns cu tine, pentru tine de atâtea ori când sufereai, când te durea am plâns la 6 dimineața când m-ai trezit din somn nu dormiseși toată noaptea, aveai inima frântă ți-am plâns durerea și am îngropat-o pe-a mea în timp ce-mi întindeam dermatograf negru la ochi înainte să plec la liceu și de-atunci mi-am înghețat inima pentru că așa m-ai învățat că dragostea doare și să nu fac prostia asta să nu fiu a nimănui, să nu mă leg să nu mă încred, nici măcar în mine, m-ai învățat să-mi fie frică fără să vrei mi-ai hrănit slăbiciunile din ale tale iar eu nu mi-am dat seama. Așa știam eu normalul zilele treceau egale și vedeam doar în alb și negru. Până când am plecat. Ți-au dat lacrimile când ți-am spus că m-am culcat cu un băiat eram în bucătăria ta, fumam un Vogue mentolat și te-am rugat să termini cu prostiile pentru că sufletul meu nu e făcut așa și îndură. De următorii nici nu m-am mai sinchisit. Pe vremea aia făceai astrograme și-mi spuneai de legăturile karmice și că trebuia să-i întâlnesc pe X și pe Y nu schițai un gest când mă întorceam la 3 noaptea mirosind a alcool atât doar m-ai rugat să nu fac un copil când am ajuns dimineața cu vânătaie pe gât și aveam tren spre București într-o oră. Iar cu fiecare tren pe care l-am luat am mers parcă tot mai departe – drumurile s-au scurtat și s-au rărit telefoanele au amuțit încet-încet emoji-urile au rămas netrimise și nu te-am mai văzut demult. Mi-ai spus de fiicele care rănesc dar nu și de fiicele rănite. Am 33 de ani acum și încă nu am învățat să iert că nu am fost la fel de iubită că nimic din ce-am făcut nu a fost suficient de bun că nu mai știi aproape nimic despre mine decât cum îți imaginezi că sunt iar eu nu sunt așa. Încă nu am învățat să iert dar știu exact ce o să regret și ce-o să îngrop într-o zi odată cu tine. Și cu toate astea mi-e frică să te văd, să văd că ai îmbătrânit iar eu nu am fost acolo să-ți țin mâna mi-e frică să știu că timpul nu a uitat să treacă nu te-a păstrat ca atunci și nici nu o să te păstreze pentru totdeauna cu toate greșelile tale cu toate capriciile tale cu inima ta egoistă de om.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate