Sistemul nostru configurativ și energetic ar fi bine să capteze noul din care să facă inovație, experimentele pe care să le modeleze în inventivități, schimbările cu care să reactualizeze și să reinventeze viața, eonii din inteligența pe care o procesează și gestionează mintea planetară, iertarea din care să construiască arhetip planetar.
Cel mai bun sistem poate face din oamenii în care se integrează samariteni și colaborând și influențându-se reciproc cu sistemul planetar construit de mintea planetei, sinergia celor două sisteme va transsubstanția lumea actuală împânzită cu impurități și lesturi apăsătoare și degradante într-o lume superioară din punctul de vedere al spiritualității, al valorii, al bunătății, al forțelor pozitive, al empatiei, al inovațiilor și al creativității.
Proștii își glisează a fi-ul de la starea de neofit la stadiul de mediocru care a asimilat ignarul, viața lor e o tranziție perpetuă de la absurd la superfluul în care se travestește non-sensul arătând direcția nimicului.
Proștii își instalează gândurile într-un hiatus prin care se mișcă erorile recurente și redundante, îngustimea minții lor nu poate capta profunzimile, reflexivitățile, erudiția și creativitatea și în loc de o vocație procesând valoarea posedă o non-vocație copleșită, covârșită și înțesată de platitudini, superficialități și raționamente greșite.
Proștii sunt încapsulați la suprafața vieții având substanță de superficial și nu pot sonda imanențele în care se află potențialul, profunzimile, valoarea și esotericul.
Proștii nu se pot acorda la extra-uri, meta-uri și superlative, iar eshatologia lor deviază de la destinele cu finalități ale umanității la un destin individual minuscul, confuz, echivoc, fără punctele nodale în care stau evenimentele exponențiale și benefice.
Destinul proștilor este descris de ordinar, stereotipii, eșecuri și neînțelesuri, iar în uniformitatea lui se înghesuie o singură dimensiune, cea a prostiei.
Erudiții și poligloții au n dimensiuni fiecare conținând câte un superlativ și sinergia acestor dimensiuni augmentează inteligența și mărește spiritualitatea asimilând sagacitatea.
Proștii au o singură dimensiune formată dintr-un amestec de prostie, indolență, obtuzitate și neputințe și când dimensiunea absoarbe inferiorul proștii sunt împinși de neînțelesuri, necunoscut, necunoaștere și falsități într-o realitate ce dobândește în mod depreciativ și degenerescent funcții de neant existențial în care cad proștii și neantul îi modelează în formele nimicniciei, deșertăciunii, zădărniciei și golurilor.
Proștii se raportează la succese așa cum oamenii realiști se raportează la utopii.