dacă literele n-ar fi știut să facă cerc în jurul meu,
tristețea-mi putea deveni material de rochie,
încă mai sunt în căutarea luminii (cu binoclul meu de teatru)
calc în vârful degetelor și-nalt zmeie
"viul" dinlăuntrul meu e cel ce se-agață-n dantele
mă privesc cum trec prin fața tuturor
devenind tot mai mică,
(sunt împotriva statului pe loc)
căutând, niciodată știind ce (prin zilele mele)
cred că mai sunt un sofisticat, poem fără titlu,
mai sus de atât nici că pot zbura
prin viața asta sisifică

numai sufletul ca o pasăre cu clopoței în cioc
stă ascunsă, de ani mulți în turla bisericii...