Competiția rezonând la evoluție, versatilitate, inteligență și inițiative are idiosincrazie la predeterminarea asimilând consecvența anihilând intuiția, anticipativul, schimbarea și predictivul care sunt elemente exponențiale ale versatilului.
Competiția ierarhizează și se acordează la superiorul conectat la succesele care sunt scopul competiției, în timp ce predeterminarea uniformizează, astfel încât viziunea își pierde funcțiile și semnificațiile și nu mai proiectează sensuri și obiective în viitor care în lipsa lor se transformă în vacuități, necunoscut, opacitate și neant.
Predeterminarea nu iese din algoritmul ființial, își uzează elementele prin folosirea lor repetată și în mod excesiv și prolix și nu poate evolua, fiindcă îi lipsesc mecanismele evolutive și nici nu poate involua.
Organizarea și planificarea pe care predeterminarea o induce vieții destramă haosul, impune ordinea și viața nu iese din tiparele limitate, întărite de constante și susținute de predeterminare.
Amatorismul vede în predeterminare o cale de a-și transpune în viață sensurile plate, hibride, de tip surogat și cu dimensiuni minime proiectate în viitorul apropiat de o viziune anemică, fără perspectivă și lipsită de intuiția care sondează incognoscibilul, necunoscutul, fortuitul și variabilele ființiale.
Predeterminarea divide libertatea și o inserează într-o ordine prestabilită urmărind să-și atașeze consecvența inflexibilă care nu crește precum versatilul și nici nu scade precum retrogradul.
Predeterminarea se înconjoară de principii, precepte, concepte și convingeri vetuste printr-un câmp care o prezervă de versatilitatea care se folosește de libertate pentru a se multiplica.
Predeterminarea și-a însușit acea parte din dogmă care îi explică principiile, doctrina și dialectica cu scopul de a fi persuasivă și aderă la materialismul care favorizează corpul în dauna mentalului, a spiritualității și a entităților interioare ale omului, căci consideră materialismul rezonând la ateism pragmatic asumându-și un realism raportat la suprafața realității, la teluricul stagnant și impur, la mundanul laic și la somaticul afectat de boli și care desfide spiritualitatea pe care predeterminarea o înscrie într-o meta-viață ce și-a pierdut reperele, sistemul de referință și materialismul și care este orientată înspre supranaturalul la care se conectează misticul.
Efemeritatea omului racordată la finitudine este influențată când de predeterminare, când de versatil, iar predeterminarea își inserează consecvența în doctrina sa care desfide versatilul pe care-l evaluează ca fiind impregnat cu hazard, risc, ambiguitate, haos și variabile.
Predeterminarea preferă statornicia, stabilitatea și repetitivitatea și îi repugnă oscilațiile ființării pe care le generează versatilul absorbind prin liberul-arbitru o libertate necontrolată de nicio entitate interioară a omului.
Predeterminarea integrează în ființa pe care o face vasală materialismul stagnant, laic și profan care nu poate crește și nici augmenta fiind vulnerabil la siderarea care oprește mersul accelerat al omului imprimat de evoluția rezonând la versatil.