A avea mai mult decât ceilalți în timp ce ceilalți au mai puțin nu este o stare care ar justifica injustețea acestei lumi sau inechitatea lucrării divine. În acest context nici răul nu poate fi gândit ca fiind echitabil, just sau cauza faptelor rele, deoarece nici îndeajunsul deplin, nici puținul mereu neajuns nu se raportează existenței firii umane, ci modului în care aceasta dispune de ele ca proprietate și nu ca materie de consum. Ca atare, a fi deplin împlinit sau a fi un aproape nimic sunt stări existențiale care pot fi schimbate prin asumare. Este distanța dintre a fi și a nu fi aici. Locusul ontologic contra nimicului dinamic. Foarte mult sau prea puțin sunt așadar manifestări ale devenirii umane. Ca atare, nu multitudinea cum nici puținătatea definesc existența umană, ci ceea ce acestea devin din ceea ce încă nu sunt. Floarea din mugur, frunza din ram, parfumul din petale, zorii dimineții din întunericul nopții sau nefiindul de mâine din fiindul de ieri.