agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 761 .



Septembrie
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Poupette ]

2021-09-27  |     | 



E septembrie târziu, când se deschid ultimele tuberoze
iar zilele se strâng în jurul parfumului lor intoxicant.
Cerul se schimbă de trei ori pe zi
și uneori pare că înghite toată lumina și tot orașul
alteori explodează de albastru și galben și alb
dar străzile sunt în continuare pline
și miros iar a de demult.
Visez mult și mă trezesc de două ori pe noapte
până dimineața, când uit aproape totul
în penumbra deasă a dormitorului
și o iau de la capăt
cu zile astea care mi-au fost date.

Să-ți spun –
în mintea mea am scris zeci de scrisori
am parfumat foile, am cumpărat plicuri și timbre
le-am scris de mână cu literele mele elegante
cât de citeț am putut
am inventat adrese la care să le trimit
și le-am dat drumul în lume.
În toate am vorbit despre vreme,
despre zilele care se împuținează contractate în aerul rece,
lumina melancolică ce îmbrățișează clădirile la apus,
freamătul frunzelor în copaci
dar și despre freamătul din mine
și multe altele pe care nu le-aș spune altfel.
Povestesc despre lucrurile mărunte
despre ce văd pe străzi în agitația de la prima oră
despre ceva amuzant ce mi s-a întâmplat sau ceva ce m-a bucurat,
o discuție interesantă, o întâlnire plăcută, un vis ciudat,
un citat care mi-a plăcut din cartea pe care-o citesc,
o formație nouă pe care am descoperit-o,
dacă am mai slăbit, ce mi-am mai cumpărat
sau dacă într-o dimineață m-am simțit mai frumoasă ca de obicei
și toată lumea m-a petrecut cu privirea în drumurile mele obișnuite.
Am scris cu umor și șarm,
așa cum știi că pot
și nu am uitat nici să mă iau peste picior din când în când,
cuvinte care cred că ți-ar smulge și ție un zâmbet
fragmente din viața mea de zi cu zi
care poate nu înseamnă prea mult, dar m-ar bucura să le asculți.

Toate zilele însă nu sunt așa de joviale
iar într-unele simt că umbra mea mă cuprinde cu totul
până dispar în asfalt și devin pământul pe care calci,
un sentiment de neputință, de lipsă, ceva ce mi-e greu să explic
și oricum nu are nicio importanță.
Când aveam 15 ani și am spălat urmele de moarte de pe mine
într-o zi de miercuri
am descoperit că viața merge mai departe foarte repede,
orelor nu le pasă de tine și nici zilele nu așteaptă să-ți fie mai bine
deci nu face nicio diferență dacă plângi sau nu.
Vezi tu,
mersul ăsta mai departe e ca albastrul de metil în gât
ca mâncarea pe care-o urăști dar nu poți să-o refuzi
ca o stradă însorită interminabilă în mijloc de iulie la amiază
mersul mai departe nu cred că e un mers deloc
e mai mult un împins
un vis în care trebuie să alergi și picioarele nu vor să miște
e un țipăt sec, o lungă așteptare
o cameră goală pe care încerci s-o umpli stând pe-un scaun în mijlocul ei
e ca lăsatul de cafea, țigări sau de dragoste
e somnul din care te trezești obosit
e cuvântul pe care nu poți să-l rostești
mersul mai departe e mersul înăuntru
ca și cum te-ai urca într-un tren care nu știi unde oprește
dar oriunde-ar fi nu va mai fi aici.
Și totuși este singura armă pe care-o avem când suntem goi în fața suferinței.

În scrisorile mele te întreb multe lucruri la care nu mă aștept să-mi răspunzi
dar nu trebuie să-ți faci griji –
sufletul meu nu cere de unde nu i se dă
și nici nu dă unde nu i se cere.
Așa sunt făcută
merg tot înainte
și oriunde m-aș duce,
oriunde m-ar purta viața asta ciudată
eu mereu trag paiul lung
iar zarurile mele sunt măsluite.
Și chiar dacă poate fi greu, mă smulg singură din rădăcini
și mă replantez de oricâte ori e nevoie
până înfloresc lângă tuberozele de septembrie
în nopțile astea melancolice.
Iar dacă mă asculți și vrei,
poți să-mi spui doar da sau nu
așa cum știi, fără cuvinte
și-o să înțeleg.

Cu drag,
Cristiana

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!