agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-10-08 | |
Nu credem în imaginea pe care ne-a oferă oglinda în care ne privim pentru că ceea ce vedem cu ochii noștri când privim ceea ce reflectă aceasta este altceva decât ceea ce așteptăm să vedem. Cu toate acestea, oglinda în care ne reglăm dimensiunile chipului pe care îl privim în cadrul pe care aceasta îl reflectă prezintă doar ceea ce îi punem înainte. Prin urmare, credința noastră cade sub incidentul privirii și al reflecției pe care aceasta o definește ca imagine în momentul în care se privește pe sine. Credința este definită, așadar, de imaginea cu care ne identificăm a fi ca noi înșine, în raport cu ceea ce vedem în noi înșine de fiecare dată în care ne privim propriul chip. Cu toate acestea, chipul pe care îl vedem în oglindă nu este suficient pentru a ne defini credința, deoarece nu propriul icon ne definește ca ființă, ci modul în care ne raportăm celuilalt ca manifestare. Însă, în oglindă nu există celălalt, cum nu există nici umbra, nici forma și nici prezența personală, ci doar o definiție incompletă a jocului de lumini și umbre care reproduc statura imaginată a celui care se privește în propria reflecție dar și a acelui care consideră această reflecție ca simbol, ca parte reală a ceea ce nu poate defini deplin. Este clar, așadar, că oglinda potențează ființa spre a fi fără a-i adăuga nimic în plus. Prin urmare, chipul care se oglindește în privirea cu care îl privim în oglindă, nu este cu nimic mai mult decât ceea ce așteaptă privirea să vadă. De aceea, oglinda nu reflectă, nu potențează, nu adaugă și nici nu adâncește, indiferent de câte imagini ar reflecta dacă am pune două oglinzi să se privească față în față spre a reflecta ceea ce vedem noi în ele, ci numai reflectă fără a îmbogăți adâncul pe care numai noi îl vedem atunci când privim spre orizont. Oglinda este lipsită de orizont.
Cu toate acestea, fără oglinzi, orizontul nu ar fi altceva decât o linie fără de care lumea nu s-ar putea defini. Nesfârșirea imaginii pe care o realizează perechea oglinzilor care se privesc față în față fără a conține definiția infinitului lipsește prezentul privirii de conținutul imaginii. Discrepanța tăcerii cu care ochii se privesc în sticla oglinzii spre a-și defini chipul din care se deschid spre a vedea reveria nesfârșirii este doar o tăcere care așteaptă să fie văzută. Ca atare, cea ce privim este ceea ce așteptăm să vedem. Oglinda nu adaugă nimic. Cu toate acestea vederea nu renunță să caute.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate