agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 451 .



Semănătorul
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mircea2005 ]

2021-10-18  |     | 



Distanța dintre acela care aruncă și cel care primește este reprezentată de aprecierile pe care cele două extreme le corelează în așa fel încât materialul pe care și-l transmit parcurge integral și pe deplin spațiul definit de adresant și de primitor ca fiind limitele și ca reprezentând forma mesajului transmis ca formă ontologică.
Din perspectiva acestei interpretări, semănătorul, care își diseminează sămânța în ogor, trebuie înțeles ca fiind responsabil de modul în care își însămânțează ogorul. Cu toate acestea, nici sămânța, nici ogorul și nici semănătorul, deși sunt părți integrante ale procesului de însămânțare și rodire și influențează prin participarea lor acest proces, nu pot fi categorisiți ca fiind definitorii în cantitatea și calitatea rodului pe care sămânța pe care o seamănă le produce, deoarece, potrivit perspectivei creștine, sămânța semănată cade fie în loc sterp, fie în drum, fie între spini sau în pământ mănos. Este o interpretare care descrie, cumva, un semănător lipsit de responsabilitate, deoarece, un semănător care știe să practice agricultura, nu ar arunca sămânța viitoarei sale recolte în pământ pustiu, în drum sau între buruieni, ci întotdeauna va pregăti terenul pentru ca actul său însămânțător să dea negreșit roade. Ori, pentru a fi îngăduitori, ne putem imagina că este vorba despre sămânța semănată pe marginile ogorului, acolo unde pământul este mai puțin pregătit pentru a rodi, lângă drum și unde cresc, de obicei, și spinii împreună cu buruienile.
Însă, în ceea ce privește parabola semănătorului din Biblie, este limpede că Semănătorul își seamănă sămânța de-a lungul și de-a latul pământului, pretutindeni, fără să își pregătească ogorul pentru ca aceasta să fie primită, ci numai pentru ca cei care au urechi de auzit să audă cum aceasta piere în pământ sterp, în drum sau între spini și cum, totodată aceasta rodește în pământul sănătos.
Este o lucrare eshatologică care nu are un plan de lucru, ci un orizont al cărui rod nu poate imagina alte semințe, ci numai perspective în care a rodi este similar nu cu a semăna, ci cu a fi înseși sămânța.
De aceea, referindu-ne la semănarea cuvântului în lume nu trebuie să asemănăm propovăduirea, diseminarea acestuia cu lucrarea agricultorului, deoarece Dumnezeu este mai mult decât un simplu agricultor, prin faptul că nu Își propune să culeagă mai mult decât a semănat, după cum am crede omenește și după cum am bănui dacă ne referim la rodul pe care îl aduce sămânța care cade în pământ sănătos, ci este un Semănător care dăruiește tuturor fără a cere în schimb o anumită pregătire, festivitate, organizare pentru ca El să fie primit. De fapt, din această perspectivă, pământul cel bun nu este cu nimic diferit față de cel sterp, de drum sau de cel pietros. Ceea ce îl face să exceleze constă în faptul că este mereu pregătit să primească ceea ce îi este oferit. Diferența nu o face sămânța sau Semănătorul, ci calitatea materialului cu care ești înzestrat spre a fi permanent pregătit să primești spre a dărui mai departe.
Lucrarea ta pe care trebuie să o audă cei care rodesc este, pe de o parte, a ascultării pământului și, pe de altă parte, a ascultării seminței. În dezvoltarea acestui fenomen, a auzi înseamnă a te desface din tine pe tine ca tine și a îngropa în tine tot ceea ce te reprezintă ca fiind un tine. Este un eveniment care se petrece dinspre ceea ce ești spre a rămâne în ceea ce devii fără a pierde nimic din întregul în care te cuprinde ființa ta.
În acest fel, în a însămânța contează nu aruncarea miezului sau pregătirea pântecului care îl dospește pe acesta, ci modul în care asculți devenirea prin intermediul căreia miezul umple pântecul și, cântând de bucurie în stările prin care se manifestă în interiorul acestuia ca fiind, se transformă în forma ce îl definește ca ființă spre a se manifesta fenomenologic ca eveniment și a cuprinde astfel, ca un răsărit, toate privirile spre care privirile lumii se întorc spre a își orienta fiindul către asfințituri.
Prin urmare nu locul în care este însămânțată sămânța cuvântului importă și face diferența între a defrișa orizonturile existenței, ci modul în care înțelegem fiecare loc în care aceasta cade. Este atrasă atenția asupra faptului că un adevărat Semănător însămânțează fără a își pregăti terenul. Este o însămânțare profetică pe care o intuiesc numai aceia care pot asculta modul în care este aruncată sămânța. Zborul pe care aceasta îl împlinește din momentul în care parcurge spațiul dintre mâna semănătorului și zgura locului în care cade. Este, de fapt, visul seminței, care odată dezlegată, aruncată, eliberată din strânsura și strânsoarea în care Semănătorul a adunat-o în jitnițele Sale, îi conferă perspectiva eliberării spre a deveni, la rândul ei, asemenea aceluia care a îngăduit-o spre a fi. Este un zbor pe care mâna Semănătorului, ca o aripă, o întinde spre a elibera prin trecerea și întinderea ei de sub ea aerul pe care îl comprimă spre a se înălța pe sine.
Sintetizând, este o dezlânare care împletește firele unei pânze care alcătuiesc și povestesc descrierea unei lumi despre care dintotdeauna omul creat ca ființare a știut că îl constrânge între a fi manifestare și eveniment divin și a căuta să devină nesfârșirea despre care fiecare celulă a ființei sale știe că o poartă în carne ca pe o lume întreagă fără ca să o poată exprima pe deplin și pe de-a-întregul vreodată.
Semănătorul pe care îl descoperim astfel în fiecare dintre noi este de fapt acela care seamănă sunete pentru urechi. Durerile, suferințele, tristețile sau bucuriile, fericirile, împlinirile sale le transformă în imagini ce, la rândul lor, devin umbrele codrilor plini de cărări printre care își imaginează că umblă spre a ajunge, într-o zi, după multe umbre și nopți, la sfârșitul întunericului și astfel la răsăritul cel dintâi.
Ca tare, semănătura cuvântului nu trebuie asimilată însămânțării, deoarece cuvântul nu este miez, bob sau sâmbure, ci este ceea ce toate rădăcinile luminii și întunericului dezvoltă în timp ce se adâncesc în existența conștienței de sine. De aceea, trebuie să ascultăm și nu să vedem cum crește și se dezvoltă această devenire lipsită de lumină permanent prezentă în auzire pentru a înțelege ceea ce este un Semănător, dar mai ales pentru a deveni semănători la rândul nostru.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!