luam lucrurile personal o dureau pleoapele
credeam că e vina mea

între atunci şi acum se proclamau teorii naive
oamenii se prindeau ca o epidermă de conţinutul nopţii
fălcile lui kandinsky în geometrii policrome ne înghiţeau
în minte e vraişte în suflet
în ritm de jazz sfântul augustin dădea din cap
mai scria câte ceva şi se făcea imediat
că uită

uneori am senzaţia că totul devine alunecos
atomii se împrăştie ştergându-şi memoria
aud bătăile inimii ca un lătrat de câine
în urmă drapând o linie un capăt

haita bătăilor de inimă muşcă
din călcâiul abstract
de femeie