Despre păianjeni, repet ceea ce cred, lucru care de fapt e un truism - creatura numită om e legată (logic) cu toate celelalte vietăți în lanțuri trofice sau informaționale de orice natură, prin urmare și cu păianjenii - direct sau indirect - și astfel în mod cert o anumită parte a sistemului nervos al omului e stimulată de vederea păianjenilor prin telereceptorii văzului și apoi anumite arii corticale sunt stimulate specific.

Din acest moment nu mai știu sigur în continuare dacă stimularea creierului meu în continuare a dus la apariția în lanț a păianjenilor reali adesea, când omoram câte unul, dar e cert că ei sunt legați între ei - poate în alt fel sau poate prin intermediul meu ca medium - sau poate că, fiind legați între ei ca specii sau clasă, au fost stimulați de altceva, sau de altcineva care e legat de moartea lor sau mai clar de văzul meu. În acest caz ei sunt prada mea, eu fiind om, și poate că îi stimulează pericolul, moartea unora dintre ei, poate că există o conexiune, cum spuneam mai sus, care le declanșează un comportament prin care ei se leagă de mine. Dar, fiindcă eu mă tem de ei, eu sunt pradă psihologică. Cât despre a fi ”păianjen” din punct de vedere psihic e posibil, dar nu știu. Știu doar că există anumite corespondențe, deci POATE CĂ omul este câte puțin din fiecare animal sau plantă sau mai mult din unele, în caz că sunt oameni simpli sau fixați pe o idee sau pe un comportament.

Ceea ce susțin eu ca ipoteză - dintr-un punct de vedere ”semiidealist” în filozofie - este că nu contează doar energia și materia, fiindcă acestea sunt ordonate, fiindcă nu e haos, deci un anumit rol îl are și informația organizată. De fapt informația asta este - o organizare logică a materiei și energiei. Și contează deci al doilea sistem de semnalizare, adică limbajul. Fiindcă e posibil ca anumite arii corticale să fie legate și stimulate de întreaga mașinărie a universului prin însăși această ordine, encriptată în sistemul nervos al individului, ceea ce ne conduce la problema întemeierii memoriei - și mulți susțin că există o moleculă a memoriei, dar eu am și altă ipoteză complementară - aceea a stimulării specifice care alcătuiește modele sau tipare ale funcționării electrochimice a sistemului nervos al omului, așa cum un braț mecanic poate fi mișcat prin stimularea unor electrozi plasați pe scalp, deci sunt astfel implicate și forțe bioelectromagnetice, ceea ce e banal și evident. Tot așa, cred că această stimulare nu este pur individuală, fiindcă nu trăim alienați de mediu. Deci oricum suntem și păianjeni, nu doar oameni. Voința individului ar fi deci o forță rezultantă din funcționarea sinergică a componentelor sistemului.

Ceea ce se întâmplă în lume ne PRIVEȘTE și pe noi. Chiar și coronavirusul e parte din civilizația omului. În mod logic, ”părțile” noastre animale sau vegetale se așază în echilibru sau funcționează homeostatic, interconectate în organismul individual. Aceasta se poate realiza și indirect, prin conexiunea intraspecifică, adică cu ceilalți oameni. Adaug din nou că nu am cunoștințe, dar nu exclud faptul că omul poate să fie ”păianjen” și în alt mod, de exemplu printr-un fel de telekinezie, fie că individul e sau nu entomolog sau arahnolog. Eu procedez astfel - dacă unii îmi spun lucruri evident false, consider că e greșit sau fals sau minciună, dar dacă ei spun ceva ce eu nu cunosc, oricât de aberant, adică un lucru pe care nu îl pot dovedi fals, atunci eu spun că mă înclin până la proba contrarie și apoi mă gândesc cum să invalidez ideea lor. Să ne amintim Metamorfoza lui Kafka și mitul lui Spiderman, deci ar putea să existe și o autostimulare specifică a creierului, sau să existe și o lume dincolo de cea vizibilă, un fel de spirit atemporal, nemuritor, un fel de dumnezeu ca ordine a informației. Sau o corespondență în lumea minusculă, acel infinit mic până la nimicire.