E decembrie iar și pe insta îmi apar imagini cu un new york acoperit de ninsoare și zăpada care strălucește în lumina ecranelor uriașe de pe zgârie-nori pare cumva magică tocmai pentru că aici nu e,
noi stăm obosiți pe canapea într-o suburbie a Londrei și căldura iese din radiator  ca un duh dintr-o lampă fermecată, lumânări aprinse peste tot, lindenwood&vanilla,
pe strada noastră e liniște, o ceață ca un somn adânc, câțiva oameni plimbă câini,
un aer de nesiguranță vine dinspre pub-urile de peste drum.
Nu aș vrea să fiu niciunde altundeva acum,
chiar dacă uneori ne retragem în capul nostru și suntem ca niște caracatițe care își schimbă culorile în timp ce visează, proiectand pe pereții albi constelații nebănuite, fericirea e cu tine,
anul acesta care e pe sfârșite am învățat atât de mult,
m-am pierdut o vreme doar ca să te redescopăr,
e aproape un deceniu de când te știu dar încă nu te-am descifrat pe deplin,
ești într-o continuă mișcare,
un cub rubik ale cărui culori nu le voi putea pune în ordine niciodată.