511.Profesionalismul desfide sinecura care aplică concepția sterilă să nu faci nimic profesionalului, multiplicându-i hiatusurile în care se încuibă timpul mort.

512.Amatorismul rezonează, agreează şi preferă sinecura umplută cu iresponsabilități în detrimentul sarcinilor care dacă se acumulează în exces, provoacă distresul.

513.Profesionalismul şi-a dat corelații între voința puternică generatoare de ambiții non-veleitare, sinele autentic şi cristalizat, potențialul cu fațete nenumărate şi imanența prezervând din fața discordiilor profunzimile, valorile şi esențele.

514.Amatorismul încearcă să gestioneze confruntarea dintre non-voința orientând ființa înspre fărădelegi şi înveterări şi pro-voința procesând asertivitățile şi inserând în spațiile ființiale pro-urile definind prețuirea, admirația, recunoştința şi bună-voința.

515.Amatorismul supervizează înfruntarea dintre non-sinele depersonalizând ființa, descentrând omul şi pliind pe viață falsitățile modelând un om duplicitar şi sinele genuin modelând un om cinstit, onest, integru şi demn.

516.Dihotomiile încuibate într-o minte deschisă înspre pandemoniul ce-i furnizează tenebrele şi decuplată de la mintea planetară cu funcții de demiurg, provoacă în om seismele ființiale şi produc schismele dintre entitățile din lăuntru.

517.Dihotomiile dau discrepanță între funcțiile non-spiritualității abstrăgând elemente spirituale din întreg şi rolurile spiritualității ce spiritualizează, sublimează şi transcende o viață pe care o orientează înspre misticism, animism şi transcendental.

518.Dihotomiile dacă se cronicizează, construiesc în om personalități duale, astfel că omul nu se mai poate cunoaşte pe sine însuşi în mod autentic şi genuin şi este înfăşurat în câmpul falsităților.

519.Dihotomiile dezintegrează cu forța lor centrifugă armoniile, concordiile, pozitivările şi eufoniile, inducând contradictoriul, disonanțele, entropia şi anxietățile.

520.Dihotomiile dau feedback non-eului şi non-sinelui care dacă conlucrează, colaborează şi se sincronizează, neutralizează activitățile eurilor pozitive şi ale sinelui autentic.

521.Non-eul şi non-sinele impulsionate de dihotomii, construiesc non-caracterul şi non-personalitatea aparținând unui om recurgând la negații, adversități, virulențe şi vituperanțe.

522.Dihotomiile infiltrate în mental îi construiesc o non-conştiință reflectând o realitate în care se manifestă activ fărădelegile şi o non-conştiență absorbind impurul legând de realitate teluricul umplut cu impurități.

523.Dihotomiile influențând viața o determină să facă alegeri proaste atrăgând non-beneficul, dezavantajele, non-beneficiile cu aspecte de non-oportunități.

524.Spiritul, rațiunea, conştiența şi sinele puternice, cristalizate şi proactive, pozitivează ființarea, anihilează dihotomiile şi îl determină pe om să facă saltul de la amatorism la profesionalism.

525.Când spiritul colaborează şi se află în simbioză cu spiritualitatea, rațiunea, conştiența şi conştiința de sine, conferă înțelepciune omului şi acesta ştie cum să gestioneze chibzuința şi cumpătarea, înlăturând excesele.

526.Forța înțelepciunii proiectează oamenii în spațiile adaptabilității epurate de anormal, inadecvat, inadaptări şi aberant.

527.Non-forța eşecurilor proiectează omul în ariile pseudo-supraviețuirii, în care coexistă incapabilul, inadaptatul, trogloditul şi ipohondrul.

528.Când omul va manevra cu dexteritate forța în expansiune a evoluției, va fi în acelaşi timp un profesionist, un înțelept, un vizionar, un superior şi un om-universal.

529.Când forța evoluției domină forța involuției şi acționează sinergic împreună cu forțele volitive, vitale, centripete, potențiale şi mentale, în proximitatea omului se prefigurează prosperitatea la care se conectează oamenii care şi-au atins sensurile şi au captat succesele.

530.Forța evoluției aplicată ființării îi înlătură refractarul, veleitățile, stagnarea şi dihotomiile, eliminând complet şi ireversibil seismele ființiale, cu condiția să aibă stabilitate, durabilitate şi să persiste.

531.Forța evoluției conlucrează cu forțele competiției având un interes comun, exponențial, caracterizând succesele.

532.Când omul percepe forța evoluției pe care vrea să şi-o însuşească, intuieşte forța ființei universului pe care dacă ar asimila-o, ar deveni o ființă universală, cu lăuntrul umplut cu esență divină, având capacitatea de a face miracole şi minuni.

533.Forța evoluției înstăpânită în viață o transcende, sublimează, transfigurează şi îi multiplică fațetele, configurațiile şi ipostazele,iar ființarea capătă întregime.

534.Ȋntregimea vieții îi înlătură detaliile, eterogenitățile şi fragmentele disparate, îi elimină dihotomiile, antitezele, seismele şi schismele.

535.Ȋntregimea vieții îi augmentează dimensiunile creative, profesionale, vocaționale, distractive, potențiale şi imanente, trimițând în neant dezabuzările, angoasele, dihotomiile şi deşeurile existențiale.

536.Dihotomiile dacă guvernează existența, îi sfărâmițează structura, axa şi sistemul umane, astfel că sub acțiunea lor distructivă întregimea capătă zgrunțurozitate, lăsând loc detaliilor disparate.

537.Dihotomiile similare cu antinomiile, însă cu efecte mai nefaste decât ultimele, distrug reperele având drept consecințe debusolarea, bulversarea, confuzia şi inadecvarea omului.

538.Să fim întregi, să înlăturăm fragmentările şi eterogenitățile divizând dimensiunile şi aducând în viață minorul, minusculul, superfluul şi derizoriul, căci integralitatea conferă iluminare minții pe care o curăță de dihotomii, contradicții, aberații şi morbidități.

539.Ȋntregimea având similitudini cu integralitatea, conferă amplitudine perspectivelor, ansamblului şi omogenitate unitarului.

540.Ȋntregimea umple cu substanța sa golurile, genunile şi abisurile ființiale, transsubstanțiază prea-puținul steril în prea-plinul fertil generând deplinătățile.